Friday, April 19, 2024
Jurnalism corect


Mihai Chirica, mesaj pentru credincioșii adunați la Iași: Trebuie să privim rațional

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 10 octombrie 2020 Etichete: ,

Mihai Chirica, primarul Iașiului, confirmat pozitiv cu COVID-19, le-a transmis credincioșilor nemulțumiți de anularea pelerinajului de la Catedrala mitropolitană cu ocazia Sfintei Parascheva să respecte regulile și să fie raționali.

Primarul ales al Iașiului, Mihai Chirica, a spus despre cei care protestează în oraș împotriva măsurilor COVID că îi înțelege cu sufletul, dar că trebuie să rămână raționali, potrivit Digi24.

Trebuie să privim rațional. Nu e bine ce au făcut, oricum nu se ajunge la niciun rezultat pe principii de forță. La moaștele Sfintei Parascheva se poate trece și după 15 octombrie, într-un număr redus de persoane”, a transmis Mihai Chirica.

Chirica, confirmat cu noul coronavirus

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat vineri că a fost confirmat cu noul coronavirus și a intrat în izolare la domiciliu.

Atribuțiile sale vor fi preluate de viceprimarul Radu Botez.

Mihai Chirica a afirmat că se simte bine iar în perioada următoare va urma schema de tratament recomandată de medici.

Sursă foto: Inquam Photos/Liviu Chirica

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW