Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

„Mi-am crescut copiii vânzând droguri.” O femeie de 60 de ani a fost condamnată la 11 ani de închisoare

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 8 noiembrie 2024 Etichete: ,

O femeie de 60 de ani din București a fost condamnată definitiv la 11 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, după ce inițial primise peste 14 ani, a decis Curtea de Apel Iași.

Bucureșteanca din Ferentari, pe nume Niculina Pisică, a fost condamnată pentru prima dată pentru trafic de droguri în anul 2011. În 2023, s-a mutat la Iași, unde a vândut heroină și metadonă împreună cu o prietenă, relatează Ziarul de Iași.

Se pare că cele două luau legătura cu clienții direct și nu cu ajutorul telefonului, ceea ce a îngreunat ancheta.

După introducerea unui investigator în anturajul traficantelor, anchetatorii au reușit să documenteze 3 tranzacții de heroină, ceea ce a dus la trimiterea femeilor în judecată.

Conform sursei citate, Pisică s-a apărat în fața judecătorilor invocând faptul că vânduse droguri pentru a-și crește copiii.

Judecătorii Tribunalului Iași au luat în calcul vârsta femeii, dar și severitatea legii în privința drogurilor de mare risc, cum este heroina, și au condamnat-o pe Niculina Pisică la 10 ani de închisoare.

O a doua condamnare, aplicată într-un proces derulat în paralel la București, pentru faptele comise acolo, a dus condamnarea finală la 14 ani și 4 luni de închisoare.

Prietena fusese condamnată la cinci ani de închisoare.

Cele două femei au contestat prima sentință, apreciind că pedepsele stabilite erau mult prea mari raportat la activitatea infracțională desfășurată.

Niculina Pisică a scăpat cu o pedeapsă redusă la Curtea de Apel, după ce magistrații au considerat că în ultimele șase luni aceasta nu a vândut decât puțin peste 23 de grame de heroină, astfel fapta nu ar reprezenta „o gravitate concretă”.

„(…) activitatea ilicită efectiv săvârșită de Pisică Niculina nu prezintă o gravitate concretă sporită, prin raportare la numărul redus de acte materiale comise, cu o frecvență scăzută, în decurs de aproximativ 6 luni și cantitatea mică de droguri comercializate sau deținute (23,72 grame de pulbere conținând heroină și 0,09 grame de metadonă)”, au apreciat magistrații.

Aceștia au redus pedeapsa aplicată de Tribunal de la 10 ani de închisoare la 6 ani de detenție. Prin contopirea acesteia cu pedeapsa primită la București pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat, a rezultat o pedeapsă finală de 11 ani și 8 luni de închisoare. Decizia Curții de Apel este definitivă.

CITEȘTE ȘI: Bătrână de 70 de ani din Argeș, plasată sub control judiciar pentru trafic de droguri VIDEO

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW