Metrorex pune în circulație toate trenuri disponibile ca urmare a protestului STB

Toate trenurile de metrou disponibile din flota vor fi introduse, iar circulația la orele de vârf se va realiza la un interval minim posibil, ca urmare a suspendării circulației vehiculelor STB, au anunțat joi, 20 ianuarie, reprezentanții Metrorex prin intermediul unui comunicat de presă.
Totodată, arată Metrorex, pentru evitarea supraaglomerării, monitorizarea traficului se face pe trei paliere:
• la nivelul trenurilor, prin mecanici;
• la nivelul stațiilor, prin impiegații de mișcare;
• la nivel centralizat, prin operatorii de circulație;
• sosirea trenurilor la același peron, în stațiile aglomerate, sa se realizeze pe cat posibil alternativ, astfel încât sa nu se înregistreze valori crescute ale traficului de calatori într-un interval scurt de timp.
Conform sursei citate, Metrorex. Politia Metrou, Jandarmeria si firma de paza iau masuri de fluidizare a punctelor aglomerate, in special in stațiile de corespondenta (Piata Victoriei 1 si 2, Piata Unirii 1 si 2, Dristor 1 si 2, Nicolae Grigorescu 1 si 2, Eroilor 1 si 2, Basarab 1 si 2, Gara de Nord 1 si 2).
Mai multe mijloace de transport în comun ale Societății de Transport București nu au ieșit pe traseu, joi dimineață, din cauza unui protest spontan al angajaților pentru majorarea salariilor, organizat la îndemnul Sindicatul Transportatorilor, condus de consilierul general PSD Vasile Petrariu.
Nicușor Dan: Este o grevă ilegală, orchestrată politic de PSD
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin