Friday, March 29, 2024
Jurnalism corect


Metrorex, după prima rundă de negocieri cu sindicatul: La acest moment nu se vor opera disponibilizări, dar compania trebuie să rezolve problemele financiare

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 30 martie 2021

Compania Metrorex le-a dat asigurări membrilor sindicatului Unitatea-Sindicatul Liber Metrou (USLM) că nu va opera disponibilizări, dar a precizat că dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege, la finalul primei runde de negocieri. 

Discuțiile cu sindicatul USLM s-au finalizat marți, 30 martie, cu aceleași concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acțiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului. În cadrul discuțiilor, directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment nu se vor opera disponibilizări”, se arată într-un comunicat de presă emis de Metrorex.

Pe agenda discuției viitoare va fi situația economică a companiei ce administrează metroul bucureștean, dar conducerea susține că „matematica nu e subiect de negociere”.

Situația economică a companiei va fi pe agenda unei discuții viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să își asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege. De asemenea, legea nu este subiect de negociere”, a precizat sursa citată.

Până pe 5 aprilie, termenul perioadei de negocieri, acțiunea disciplinară internă la adresa celor care au participat la protestul de vineri va fi suspendată, dar conducerea Metrorex arată că acțiunile penale și cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW