Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Mesajul transmis liberalilor de premierul Ciucă privind aderarea la Schengen: Dacă începem să ne certăm, vom valida argumentele iraţionale ale celor care ne vor răul

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 7 decembrie 2022 Etichete: ,

Liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă, afirmă, într-un mesaj transmis PNL, referindu-se la decizia privind admiterea României în Schengen, că orice încercare de a specula negativ politic intern acest moment este de fapt o legitimare a nedreptăţii făcute României.

”Dragi colegi, suntem în pragul unui moment istoric pentru România şi pentru PNL. Trebuie să ne ridicăm la înălţimea acestui moment, indiferent de rezultatele votului de mâine, în JAI. Meciul se joacă până la fluierul final. Înainte şi după votul în JAI nu trebuie să dăm ocazia celor care nu ne vor binele să-şi valideze argumentele anti-româneşti”, afirmă Ciucă în mesajul transmis cu o zi înaintea decizie privind admiterea României în spaţiul Schengen.

Ciucă afirmă că, în avest context, PNL, PSD, UDMR nu trebuie să se atace reciproc,” nici voalat, nici nevoalat, pe tema întrării în Schengen, în niciunul dintre scenariile posibile”.

„Dacă începem să ne certăm între noi, vom valida argumentele iraţionale/politice ale celor care ne vor răul. Nu trebuie să dăm apă la moară duşmanilor României şi ai Europei nici din afară, nici dinăuntru. Toţi cei care speculează politic şi atacă PNL pe acest subiect se descalifică în faţa interesului comun al românilor. Riscul major ar fi ca noi să ne irosim într-o luptă internă, într-un moment în care ar trebui să fim uniţi pentru a atinge obiectivele naţionale, aşa cum românii au fost uniţi în momentele grele ale istoriei. Orice încercare de a specula negativ politic intern acest moment este de fapt o legitimare a nedreptăţii făcute României”, afirmă Ciucă în mesaj.
Aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen este inclusă ca prim punct pe agenda oficială a Consiliului JAI, Afaceri Interne, care va avea loc joi.

Austria este singurul stat care se opune aderării României la Spaţiul Schengen, iar pentru o decizie este necesară unanimitatea.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii