Mesajele președintelui Iohannis și premierului Ciucă, de Ziua Naţională a Franţei
Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au transmis joi, 14 iulie, mesaje cu ocazia Zilei Naționale a Franței. Administrația Prezidențială precizează că șeful statului i-a trimis o scrisoare omologului său francez, Emmanuel Macron. La rândul său, prim-ministrul a transmis un mesaj atât în română, cât și în franceză.
„În mesajul transmis, președintele Klaus Iohannis a subliniat „soliditatea și consistența Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, clădit pe valori comune și pe cooperarea excelentă, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și în forurile internaționale”.
Aceste relații privilegiate, a menționat președintele României, sunt reconfirmate de vizita recentă în țara noastră a președintelui Republicii Franceze și discuțiile dense și deosebit de constructive avute cu această ocazie. În context, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a acționa pentru aprofundarea în continuare a relațiilor dintre România și Franța, precum și în direcția promovării unui proiect european puternic, bazat pe unitate și solidaritate.
Președintele României a evocat, de asemenea, „intensificarea notabilă a cooperării româno-franceze pe linie de securitate, pe fondul crizei generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei””, precizează Președinția.
Sursa citată mai transmite că Iohannis a transmis mulțumiri pentru sprijinul semnificativ al Franței în contextul măsurilor NATO de consolidare a securității pe Flancul Estic, și în special în România. Totodată, sunt evocate deciziile istorice adoptate la Summitul de la Madrid și anunțul privind creșterea prezenței militare franceze în România.
De asemenea, liderul de la Cotroceni a adresat felicitări omologului său francez pentru „eforturile deosebit de intense întreprinse de Franța în acest an, în calitate de președinție a Consiliului UE, în scopul avansării agendei europene, într-o perioadă extrem de complexă pentru Uniune”.
„Demersurile active ale Președinției franceze a Consiliului UE în direcția facilitării unui răspuns coerent și unitar al Uniunii la provocările curente, precum și de avansare în paralel a obiectivelor strategice asumate anterior necesită toată aprecierea și recunoașterea”, a subliniat șeful statului.
Mesajul premierului
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a precizat că ziua de 14 iulie are o rezonanță deosebită pentru cetățenii francezi și pentru toate națiunile libere și democratice, care rămân atașate principiilor libertății, egalității și fraternității.
„Pentru România semnificația este cu atât mai puternică. Alianța solidă care leagă țările noastre are ca fundament o prietenie ce durează de secole, izvorâtă din rolul Franței și al francezilor în formarea statutului român, dar și de contribuția în arte, științe, economie a românilor care au ales ca Franța să fie a doua lor patrie.
Astăzi, relația noastră bilaterală este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când țările noastre împărtășesc iar aceleași valori și principii. Parteneriatul Strategic, performanța deosebită a Președinției franceze a Consiliului UE, componenta economică sunt argumente pentru a face și mai puternică prietenia și colaborarea noastră.
Bonne Fête Nationale! Vive notre amitié stratégique et notre Europe de la solidarité et de la cohésion!”, a transmis șeful Executivului.
Și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj cu această ocazie. El a menționat că România și Franța au o legătură istorică, culturală și de prietenie profundă.
„Vive la France! Bonne fête nationale! Ziua Franței este o sărbătoare a poporului francez, dar și a tuturor celor care prețuiesc libertatea, egalitatea și fraternitatea. Spiritul poporului francez este clădit pe aceste valori fundamentale însușite și de celelalte națiuni democratice.
Relația dintre țările noastre are o legătură istorică, culturală și de prietenie profunde, consolidată și prin parteneriatul strategic franco-român pe care îl vom duce mai departe”, a precizat liderul PSD.
Foto: Guvernul României/ Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 67555 additional Info on that Topic: mainnews.ro/mesajele-presedintelui-iohannis-si-premierului-ciuca-de-ziua-nationala-a-frantei/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/mesajele-presedintelui-iohannis-si-premierului-ciuca-de-ziua-nationala-a-frantei/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/mesajele-presedintelui-iohannis-si-premierului-ciuca-de-ziua-nationala-a-frantei/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here on that Topic: mainnews.ro/mesajele-presedintelui-iohannis-si-premierului-ciuca-de-ziua-nationala-a-frantei/ […]