Stirile zilei

„Mercenarii lui Horaţiu Potra” contestă măsurile preventive la Înalta Curte: 14 inculpaţi, acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale

Paisprezece persoane cercetate într-un dosar complex privind posibile acţiuni împotriva ordinii constituţionale au depus contestaţii la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând înlocuirea măsurilor preventive dispuse anterior. Marţi, magistraţii instanţei supreme urmează să stabilească dacă aceste solicitări vor fi admise sau nu. Printre inculpaţi se află membri ai grupării conduse de Horaţiu Potra, urmărit internaţional de mai bine de cinci luni.

La începutul lunii august, procurorul de caz al Parchetului de pe lângă ICCJ i-a audiat pe cei 18 inculpaţi ai dosarului: trei plasaţi în arest preventiv, 11 în arest la domiciliu şi patru sub control judiciar.

Conform Parchetului, dosarul priveşte fapte precum tentativă de acţiuni contra ordinii constituţionale, încălcarea legislaţiei privind armele şi muniţiile, utilizarea ilegală a articolelor pirotehnice şi instigare publică.

Ancheta are legătură cu descinderile ample din 26-27 februarie, când s-au efectuat 47 de percheziţii în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov, Timiş şi Cluj, la persoane apropiate de Călin Georgescu. Au fost vizate 27 de locuinţe şi patru sedii de firmă.

La domiciliul lui Horaţiu Potra, în Mediaş, anchetatorii au descoperit, într-un seif ascuns sub podea, sume importante de dolari şi mai multe arme. Potra a declarat atunci că legea nu îl obligă să îşi păstreze banii într-o bancă şi a recunoscut că îşi „asumă” nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, refuzând să comenteze mai mult.

Dosarul vizează suspiciuni de iniţiere sau sprijinire a unor organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob, promovarea unor idei legionare ori antisemite şi glorificarea unor persoane condamnate pentru crime împotriva umanităţii.

Parchetul explica la acel moment că operaţiunea de la finalul lunii februarie „a avut drept scop documentarea şi investigarea activităţilor infracţionale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracţionale, respectiv identificarea de bunuri şi înscrisuri folosite în activitatea infracţională”.

În aceeaşi zi, Călin Georgescu a fost ridicat de pe drum, dus la audieri şi pus sub acuzare pentru acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicare de informaţii false şi fals în declaraţii. El afirma că ancheta îi „aminteşte de mentalitatea şi sistemul comunist din anii ’50”.

Ulterior, procurorii au schimbat încadrarea juridică în complicitate la tentativă la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicare de informaţii false, în formă continuată. Georgescu a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu interdicţia de a publica online mesaje cu caracter rasist, fascist sau xenofob.

Printre persoanele audiate s-a numărat şi Eugen Sechila, fost mercenar în Legiunea Străină, reţinut pe Aeroportul Henri Coandă chiar înainte să se îmbarce într-un zbor intern către Oradea.

foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button