Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Meleșcanu, Gavrilescu, Cupă și Băișanu, excluși din ALDE după ce l-au trădat pe Călin Popescu Tăriceanu

By Andreea Traicu , in Politic Stirile zilei , at 13 septembrie 2019

Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Băișanu au fost excluși, vineri, din ALDE. Decizia a fost luată la întâlnirea informală pe care Călin Popescu Tăriceanu a avut-o cu reprezentanții celor două tabere din ALDE: au fost prezenți atât cei care îl susțin, dar și o parte dintre contestatari. Au transformat, așadar, întâlnirea informală într-una formală. 

„Biroul Politic Executiv al ALDE a constatat că Teodor Meleşcanu, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă şi Ştefan Băişanu au acceptat să participe la discuţii de negociere cu PSD în vederea ocupării de funcţii la nivelul Senatului României, respectiv Guvernului României, discuţii în urma cărora au acceptat funcţiile propuse.

În acest fel au încălcat Hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale ALDE din data de 26 august 2019, votată cu o majoritate covârşitoare de 83 de voturi pentru şi 2 abţineri, şi Hotărârea Biroului Politic Central din data de 3 septembrie 2019”, se precizează în comunicatul ALDE.

Cei care au fost excluși din partid și-au pierdut și calitatea de șefi ai filialelor locale ALDE.

Pentru ca Grațiela Gavrilescu a fost exclusă din partid, ea având și funcția de președinte al organizației de femei, ALDE a decis vineri să o numească pe Norica Nicolai în funcţia de preşedinte interimar al  OFLDE.

Tabăra nemulțumiților contestă deciziile luate de liderii ALDE în ultima vreme: ieșirea lui Călin Popescu Tăriceanu din cursa prezidențială, alianța electorală cu partidul lui Victor Ponta, dar mai ales ieșirea de la guvernare. Asta cu atât mai mult cu cât Viorica Dăncilă a început să îi dea afară pe secretarii de stat care sunt membri ALDE.

Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Băișanu sunt membri care au acceptat posturile oferite de Viorica Dăncilă, chiar dacă Tăriceanu i-a amenințat că vor fi excluși din partid. Meleșcanu a spus că va contesta decizia în instanță.

Singurul care s-a ales însă cu ceva concret, este Teodor Meleșcanu pentru că președintele Iohannis a refuzat propunerile de miniștri înaintate de Viorica Dăncilă.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *