Meleșcanu, despre revocare: Îmi asum dublarea numărului secțiilor de vot și respectarea legii, care ar fi trebuit aduse la zi de către Parlament
Teodor Meleșcanu susține că va respecta decizia ALDE de retragere a sprijinului politic, însă susține că singurele aspecte pe care și le asumă sunt ”dublarea numărului secțiilor de votare și respectarea prevederilor legale (Legea Nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European), care ar fi trebuit aduse la zi de către Parlament”.
”Biroul Politic al ALDE a decis retragerea sprijinului politic pentru poziția mea de ministru al afacerilor externe, în contextul percepției publice negative cu privire la modul de desfășurare al alegerilor din străinătate pentru Parlamenul European (26 mai 2019).
Bineînțeles că voi respecta decizia de retragere a sprijinului politic din partea Biroului Politic al ALDE și aștept hotărârea de remaniere a doamnei Prim-Ministru.
În același timp, subliniez că nu există niciun fel de vinovăție, singurele aspecte pe care mi le asum fiind dublarea numărului secțiilor de votare și respectarea prevederilor legale (Legea Nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European), care ar fi trebuit aduse la zi de către Parlament”, a scris Meleșcanu pe Facebook.
ALDE i-a retras sprijinul politic lui Teodor Meleșcanu, în locul lui fiind nominalizată Ramona Mănescu.
Comentarii