Stirile zilei

Medic: Trebuie găsită o soluție pentru pacienții oncologici/ Ministerul Sănătății: Așteptăm propuneri

Președintele Alianței Medicilor din România, Bogdan Tănase, a atras atenția, în contextul pandemiei de Covid-19, că trebuie găsită o soluție și pentru bolnavii de cancer și intervențiile chirurgicale la care aceștia trebuie supuși.

„Mă întreb și eu, ca medic care tratează pacienți oncologici, decidenții înțeleg oare că trebuie găsită o soluție pentru acești bolnavi? Sunt pacienți cronici, nu sunt urgențe, dar multe din intervențiile chirurgicale oncologice au un timing precis în raport cu restul tratamentelor. Ce se întâmplă cu acești pacienți? Când și cum îi putem opera în siguranță?

 Avem o Comisie de Chirurgie Oncologica la Ministerul Sănătății, oare această comisie nu ne poate îndruma în vreun fel. Fiindcă suntem noi, ca medici, din punct de vedere medicolegal și moral mai ales suntem între ciocan și nicovală. Și aceste întrebări evident sunt valabile și pentru toți pacienții aflați în tratament cronic: dializa, diabet, boli rare. Deci? Aude și ajută cineva?”, a postat medicul Bogdan Tănase pe Facebook.

La postare, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, i-a răspuns și i-a spus că așeaptă o propunere scrisă de la medici în acest sens.

Articole Recomandate

Back to top button