Materiale didactice de 2 milioane lei pentru 7.300 de copii din București
Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat marți, 29 martie, un proiect de hotărâre prin care 2 milioane de lei vor fi alocați, anual, din bugetul primăriei pentru achiziționarea de materiale didactice și auxiliare în grădinițele din sector.
Astfel că pentru fiecare copil vor fi acordați câte 150 de lei, pe an.
„Nu am fost niciodată de acord cu practica educatoarelor de a le cere părinților bani pentru necesarul activităților instructiv – educative. Toți copiii trebuie să intre în colectivitate, chiar dacă provin din familii care nu-și permit să le plătească rechizitele din bugetul personal”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Iar studiile arată că, în România, cheltuielile cu educaţia rămân, în continuare, printre cele mai scăzute din UE. În special, în ceea ce privește primii ani de școlarizare, care au un rol decisiv în prevenirea părăsirii timpurii a școlii, situaţie constatată de ani buni la un nivel ridicat.
Ce cuprinde lista rechizitelor
Pe lista aprobată în Consiliul Local Sector 6 sunt trecute 27 de tipuri de rechizite-accesorii, câte un set sau o bucată, respectiv două, pentru fiecare preșcolar.
Aceasta cuprinde, printre altele: set creioane colorate, cutie plastilină, bloc/caiet desen, pensule (una groasă și una subțire), două ascuțitoare, tub lipici, top coli de scris, hârtie creponată/glasată, set carioci, carte de colorat, caiet cu foaie velină, tempera, accesorii pentru activități practice, set auxiliare didactice pentru activități, planșetă/paletă pictură, foarfece sau perforator cu model, cretă, set construcții cuburi plastic/tip lego, joc puzzle, tablă magnetică, carte de povești, abțibilduri.
Rechizitele, solicitate de fiecare în grădiniță în parte, în funcție de necesități
Materialele necesare vor fi solicitate Administrației Școlilor Sector 6 de fiecare unitate de învățământ preșcolar în parte, în conformitate cu propunerile cadrelor didactice, ținându-se cont de vârstele copiilor.
În prezent, în cele 27 de grădinițe din Sectorul 6 sunt înscriși 7.330 de copii.
Banii pentru rechizite vor fi acordați începând cu anul școlar 2022-2023, având în vedere că cel în curs este aproape de final.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More here on that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Here you will find 52417 more Info on that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/materiale-didactice-de-2-milioane-lei-pentru-7-300-de-copii-din-bucuresti/ […]