Saturday, June 25, 2022
Jurnalism corect


Măsurile anunțate de ministrul sănătății pentru valul 5 al pandemiei

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 29 decembrie 2021

Ministerul Sănătății face pregătiri în virtutea iminenței valului cinci al pandemiei COVID-19, în care, conform estimărilor INSP, numărul de infectări pentru 24 de ore ar urma să treacă de 25.000.

Într-o conferință de presă susținută miercuri, 29 decembrie, ministrul sănătății a prezentat principalele prevederi ale planului privind tratarea pacienților pentru COVID-19 în perioada imediat următoare.

Potrivit lui Alexandru Rafila, 25.000 de paturi de spital, adică circa 20% din capacitatea totală, vor fi alocate pentru pacienții cu COVID-19. Teoretic, spune ministrul, această cifră ar putea crește cu până la 30% în cazul în care capacitatea este depășită.

Totodată, oficialul a susținut că este în discuții cu producătorii de medicamente inovative pentru tratarea COVID-19, printre care și gigantul farmaceutic Pfizer, care a primit recent aprobarea  Agenţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) pentru un medicament cu acest scop.

„Am avut deja discuții avansate cu producătorii de medicamente inovative încât sa avem la dispoziție cât mai repede medicația care se poate administra în sistem ambulatoriu și care este deja disponibilă în unele țări, în Israel”, a precizat ministrul sănătății.

DOCUMENT Planul de măsuri pentru gestionarea valului 5

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW