Thursday, October 22, 2020
Jurnalism corect


Măsuri stricte în Ministerul Sănătății după ce o angajată a instituției a fost confirmată cu Covid-19. Programul de lucru de luni, marți și miercuri va fi suspendat

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 14 martie 2020 Etichete: ,

Autoritățile au luat măduri stricte în Ministerul Sănătății, după ce o angajată a instituției a fost depistată cu coronavirus. S-a dispus o anchetă epidemiologică, iar persoanele care au avut contact direct cu aceasta au fost testate sau sunt în curs de testare, fiind autoizolate la domiciliu.

De asemenea, s-a dispus dezinfectarea birourilor din clădirea ministerului, iar programul de lucru de luni, marți și miercuri va fi suspendat, angajații lucrând de acasă.

În prezent, angajata instituției se află internată în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Iași și se află într-o stare bună de sănătate. Persoanele cu care a intrat în contact de pe traseul Iași-București, în data de 12.03.2020, au fost testate, iar testul a ieșit negativ. În continuare, este așteptat rezultatul de la probele luate familiei sale.

Femeia a venit din Dubai, dintr-o călătorie de agrement, iar persoanele cu care a luat contact acolo, de asemenea au fost testate, rezultatele fiind negative.

„Ministrul Sănătății nu a intrat în contact direct cu această persoană, după ce s-a întors din călătoria din Dubai. Reamintim că Victor Costache a fost testat la Parlament, în data de 13.03.2019, iar rezultatul este negativ. Acesta nu se află în izolare, nefiind contact direct nici cu senatorul Vergil Chițac depistat pozitiv și nici nu a fost la ședința Biroului Politic al PNL, de luni, 9 martie 2020”, a transmis Ministerul Sănătății.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW