Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Măsuri anticaniculă: STB scoate în circulație mijloacele de transport dotate cu aer condiționat

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 13 iulie 2024

În acest weekend în care sunt anunțate temperaturi de 40 grade Cesius în București, STB va scoate în circulație preponderent tramvaie, autobuze și troleibuze dotate cu aer condiționat.

„Ne preocupă constant condițiile de călătorie pe care le oferim și lucrăm permanent pentru îmbunătățirea lor. Am regândit distribuirea vehiculelor pe trasee din București astfel încât, pe toată durata avertizării meteo, să oferim călătorilor condiții optime de transport”, a declarat Daniel Istrate, directorul general al STB.

Vor fi distribuite mijloace de transport noi și pe linii care, în cursul săptămânii, nu beneficiază de această facilitate, pentru a spori condițiile de călătorie.

În weekend, STB va circula cu un parc total de 720 vehicule, respectiv:

– 162 tramvaie (din care 95 tramvaie Imperio, 17 tramvaie modernizate)
– 109 troleibuze (din care 98 troleibuze Solaris și 11 troleibuze Astra Iris Bus)
– 449 autobuze (din care 55 de autobuze electrice, 130 Mercedes Hybrid)

Tramvaiele Imperio vor circula în weekend și pe linia 47, care face legătura între cartierul Ghencea și Piața Unirii. Se fac teste pentru introducerea unor tramvaie noi Imperio și pe linia 11 (Cartier 16 Februarie – Zețarilor).

De asemenea, STB scoate în circulație toate troleibuzele Solaris. Noile troleibuze vor circula în weekend și pe linii fără autonomie, respectiv pe liniile 62, 69, 86 și 96.

Pe liniile de autobuze vor fi introduse în circulație, în acest weekend, doar mijloace de transport dotate cu sisteme de climatizare. Vor circula 55 autobuze electrice, 130 de de autobuze Mercedes Hybrid, restul parcului fiind alcătuit din autobuze Otokar și Mercedes Euro 4, dotate cu sisteme de climatizare. Această măsură se va menține în toată perioada în care sunt înregistrate temperaturi extreme.

Sursa foto: Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW