Mark Rutte: NATO își reafirmă fermitatea în fața amenințărilor rusești/ Alianța va menține trupe în România

NATO își reafirmă sprijinul ferm pentru Ucraina și nu cedează în fața amenințărilor rusești, a declarat secretarul general al Alianței, Mark Rutte, într-o vizită la noua misiune de sprijin din Wiesbaden. Denumită „NATO Security Assistance and Training for Ukraine” (NSATU), această inițiativă va prelua coordonarea asistenței militare de la Statele Unite, fiind considerată un pas pentru consolidarea mecanismului de ajutor acordat Kievului.
„Mesajul (către liderul rus Vladimir Putin) este că vom continua, că vom face ceea ce este necesar pentru a ne asigura că nu va obţine ceea ce doreşte, că Ucraina va învinge”, a declarat el luni pentru Reuters într-un interviu comun cu radioul public german Hessischer Rundfunk.
La baza militară Clay Barracks, unde funcționează temporar misiunea NSATU, Rutte s-a adresat trupelor internaționale, anunțând că structura va include aproximativ 700 de militari și personal de suport, cu efective staționate și în Belgia, Polonia și România. În etapele următoare, misiunea se va muta într-un hangar din apropiere și va integra și soldați ucraineni.
De asemenea, baza Wiesbaden găzduiește și o unitate americană responsabilă cu operarea rachetelor cu rază lungă de acțiune, ce vor fi desfășurate temporar în Germania începând cu 2026, ca măsură de contracarare a amenințării reprezentate de rachetele rusești din Kaliningrad.
„Ca alianţă democratică, cea mai puternică alianţă militară din istoria lumii, care deserveşte 1 miliard de oameni, suntem pregătiţi să facem faţă oricărei ameninţări. Nu ne vom lăsa niciodată intimidaţi de adversarii noştri”, a dat asigurări Rutte.
În contextul primei sale vizite în Germania ca lider NATO, Rutte a subliniat importanța menținerii capacităților militare necesare pentru a descuraja orice potențială amenințare rusă, reafirmând caracterul defensiv al Alianței. Totodată, președintele SUA, Joe Biden, și cancelarul german Olaf Scholz au anunțat desfășurarea temporară a rachetelor, ca o măsură provizorie până când mai multe state europene își vor dezvolta propriile sisteme de apărare similare.
foto: Uniunea Europeană



