Monday, October 18, 2021
Jurnalism corect


Marius Moise, fost ofițer de poliție judiciară din cadrul DNA, plasat sub control judiciar

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 19 octombrie 2020 Etichete: ,

Marius Eduard Moise, fost ofițer de poliție judiciară din cadrul DNA, a fost plasat sub control judiciar, într-un dosar în care este acuzat de luare e mită, folosire de informații ce nu sunt destinate publicității și favorizarea făptuitorului. Surse judiciare au declarat, pentru mainnews.ro, că, înainte de a ajunge la DNA, ofițerul a fost printre cei care au lucrat în dosarul Mediafax, cauza în care Adrian Sarbu este acuzat de evaziune fiscală și spălare de bani, ce a fost restituit la parchet.

Marius Eduard Moise, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul DNA și actual comisar șef în cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită și favorizarea făptuitorului.

Acesta i-ar fi promis unui funcționar public acces la unele date dintr-un dosar al DNA, în schimbul a două contracte pentru firma unui om de afaceri, inculpat în același dosar.

Timp de doi ani, Marius Eduard Moise ar fi folosit o mașină de lux înregistrat pe numele firmei ce urma să primească contractele respective.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de inculpatul MOISE MARIUS EDUARD, la data faptelor ofițer de poliție judiciară din cadrul D.N.A. (până în martie 2020), în prezent comisar șef în cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită în formă continuată (două acte materiale);
– folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații;
-favorizarea făptuitorului.

În aceeași cauză se efectuează cercetări penale și față de un alt inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru complicitate la cele trei infracțiuni reținute în sarcina inculpatului MOISE MARIUS EDUARD.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Moise Marius Eduard, în calitate de ofițer de poliție judiciară din cadrul DNA, i-ar fi pretins unui funcționar din administrația publică locală, în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, foloase necuvenite pentru altul, constând în obținerea a două contracte pentru firma omului de afaceri, coinculpat în cauză. În schimb, ofițerul de poliție judiciară ar fi promis funcționarului acces la informații nedestinate publicității, respectiv date cu privire la activitățile de urmărire penală derulate într-un dosar al DNA. În perioada 2018 – 2020, inculpatul Moise Marius Eduard a utilizat un autoturism de lux înregistrat pe numele firmei în interesul căreia ar fi acționat.

Măsura controlului judiciar, dispusă de procurori la data de 1 octombrie 2020, a fost confirmată de instanța competentă la data de 13 octombrie 2020, prin respingerea plângerii depuse de inculpat față de măsura menționată”, potrivit unui comunicat emis de DNA.

Sursă foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW