Mario Iorgulescu, mutat la un spital din străinătate, contrar recomandărilor medicilor de la Elias/Procurorii au intenționat să îl audieze
UPDATE
Surse judiciare au declarat că procurorii au intenționat să îl audieze pe Mario Iorgulescu încă de săptămâna trecută. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-au deplasat încă de joi la spital pentru a-l audia pe Mario Iorgulescu pentru a fi pus sub învinuire, însă medicii au precizat că nu este indicat, deoarece nu îi permite starea de sănătate.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Mario Iorgulescu a fost transferat la un spital din străinătate. Anunțul a fost făcut de medicii de la Spitalul Elias potrivit cărora familia lui a luat această decizie în ciuda recomandărilor primite din partea specialiștilor din România.
„În cursul dimineţii de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o ţară din UE”, se precizează în comunicatul Spitalului Elias.
Potrivit sursei citate, instituţiile abilitate au fost informate în acest sens. Medicii nu au precizat în ce ţară a fost transferat Mario Iorgulescu.
În urmă cu două săptămâni, Mario Iorgulescu a fost internat la UPU a Spitalului Elias în urma unui grav accident de circulație. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal Gino Iorgulescu, care se deplasa cu un autoturism marca Aston Martin pe Şoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanţa, a pierdut atunci controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc.
Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu avea o concentraţie 1,96 g/l alcool pur în sânge la prima analiză şi de 1,76 g/l alcool la cea de-a doua prelevare. De asemenea, tânărul consumase cocaină, au stabilit medicii de la Institutul Naţional de Medicină Legală.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat dosarul privind accidentul rutier provocat de Mario Iorgulescu de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cercetările fiind începute in rem. Acestea vizează infracţiunile de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi a drogurilor.
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/mario-iorgulescu-transferat-de-familie-la-un-spital-din-strainatate-contrar-recomandarilor-medicilor-de-la-elias/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/mario-iorgulescu-transferat-de-familie-la-un-spital-din-strainatate-contrar-recomandarilor-medicilor-de-la-elias/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here to that Topic: mainnews.ro/mario-iorgulescu-transferat-de-familie-la-un-spital-din-strainatate-contrar-recomandarilor-medicilor-de-la-elias/ […]