Thursday, June 20, 2024
Jurnalism corect


Marea Britanie ar putea introduce serviciul militar obligatoriu. Promisiunea făcută de Rishi Sunak

By news.ro , in Stirile zilei , at 26 mai 2024

Premierul conservator britanic Rishi Sunak anunţă că va restabili un serviciu militar naţional obligatoriu la vârstă de 18 ani, în cazul unei victorii a Partidului Conservator (Tories) în alegerile legislative de la 4 iunie, relatează AFP.

„Voi introduce un nou model de serviciu naţional, în vederea creării unui obiectiv comun în rândul tinerilor noştri şi unei sentiment reînnoit de mândrie a ţării noastre”, anunţă în acest comunicat publicat sâmbătă seara Rishi Sunak.

Acest lucru ar urma să permită unirea ţării în contextul în care lumea este ”tot mai incertă”, adaugă el.

Tinerii în vârstă de 18 ani ar urma astfel să poată alege ”între un stagiu de 12 luni cu normă întreagă în rândul forţelor armate sau un weekend pe lună, timp de un an, de voluntariat în cadrul comunităţii lor”, precizează Partidul Conservator.

Campania electorală se află în toi după ce Rishi Sunak a convocat miercuri alegeri legislative la 4 iulie.

Opoziţia laburistă este creditată larg favorită în sondaje, cu un avans de aproximativ 20 de puncte procentuale, iar conservatorii gâfâie după 14 ani de putere.

Conservatorii îl acuză în acest comunicat pe liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care urmează să devină următorul premier în cazul în care Partidul Laburist (Labour) obţine o victorie în alegeri, de faptul că ”nu are nici convingerea, nici curajul şi nici planul necesar să navigheze într-o lume tot mai incertă”.

Ministrul britanic de Interne James Cleverly dă asigurări duminică, la Sky News, că tinerii care nu vor să participe la serviciul militar naţional nu vor fi sancţionaţi penal.

„Nu vor exista sancţiuni penale. Nimeni nu se va duce la închsioare din cauza asta”, dă asigurări James Cleverly, în pofida faptului că Rishi Sunak a prezentat acest serviciu ca „obligatoriu”.

Laburiştii critică acest nou anunţ, al unui partid ”în pană de idei”.

Regatul Unit a avut un serviciu militar naţional obligatoriu din 1947 şi până în 1960. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 21 ani erau obligaţi să servească în Forţele armate timp de 18 luni.

 

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW