Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marcel „Viteazul”. Ciolacu se laudă că i-a cerut lui Băluță să-și retragă gealații din Piața Unirii

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 15 octombrie 2024

Premierul Marcel Ciolacu a lăsat marți de înțeles că datorită intervenției sale primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, i-a retras pe angajații care au făcut scut uman în fața șantierului Planșeului Unirii.

După eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială pritr-o decizie extrem de discutabilă a Curții Constituționale, dezvăluirile Recorder privind „schema Nordis”, scandalul provocat luni de Daniel Băluță nu a făcut altceva decât să stârnească și mai tare opinia publică. În ultimele luni, Ciolacu a încercat tot posibilul pentru a împiedica apariția unui val anti-PSD, așa cum s-a întâmplat la alegerile pierdute de Ion Iliescu, Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta.

Luni, după ore bune în care dezbaterea din spațiul mediatic luase o turnură extrem de periculoasă pentru candidatura sa la alegerile prezidențiale, premierul l-a sunat pe Daniel Băluță și i-a cerut să își retragă trupele și șantierul de pe terenul Primăriei Capitalei.

„Am vorbit cu domnul Băluţă şi i-am spus că nu este permis ce se întâmplă, nici de o parte nici de partea primarului general, nici ce se întâmplă în spaţiul public. Eu am înţeles că domnul Băluţă cu o zi înainte a prezentat. Din punctul meu de vedere şi după cum am văzut expertizele şi faptul că acum doi ani, domnul primar general spunea că este o urgenţă acel pasaj, între timp nu mai e o urgenţă. Deja mi se pare că intrăm într-o zonă mult prea neserioasă”, a declarat marți Marcel Ciolacu.

Cum se explică intervenția lui Ciolacu

Pe lângă faptul că este asociat cu Daniel Băluță prin intermediul PSD, Marcel Ciolacu este legat de acțiunea sfidătoare a primarului Sectorului 4 prin alte două fapte, care dacă ar fi continuat să fie expuse public, i-ar fi erodat și mai mult candidatura.

În primul rând, premierul i-a acordat lui Daniel Băluță în luna august finanțare pentru acest proiect. În al doilea rând, potrivit G4Media.ro, constructorul, firma Construcții Erbașu, i-a oferit anul trecut unei societăți controlate de Sorina Docuz, o apropiată a premierului, dreptul de a amplasa două mesh-uri publicitare timp de 3 ani pe Palatul Universității din București, clădire situată în plin centrul Capitalei.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW