Marcel Vela, în vizită la Vama Nădlac: Voi lua legătura cu Ministrul de Externe pentru a rezolva situația / Le mulțumesc celor din diaspora că au înțeles mesajul
Aflat duminică în vizită la Vama Nădlac, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a promis că va lua legătura cu colegul său de la Externe, Bogdan Aurescu, pentru a fi facilitat tranzitul frontierei pentru cetățenii români. De asemenea, oficialul a remarcat valorile de trecere înregistrate la Vama Nădlac și a ținut să le mulțumească românilor din afara țării care au înțeles mesajul de a nu întoarce deocamdată în țară.
În urma discuțiilor purtate cu cetățenii români care doreau să se întoarcă în statele unde își au reședința, oficialul a precizat că îl va informa pe Ministrul de Externe cu privire la această chestiune pentru a fi rezolvată.
„Am doua aspecte de rezolvat. Primul este legat de relația bilaterală cu Austria. Sunt români, compatrioţi de-ai noştri care aşteaptă să tranziteze Austria şi nu pot, deşi au domiciliu, fie proprietăţi în Olanda, în alte state sau contracte de muncă. Este o problemă care ţine de relaţiile externe bilaterale şi o să-l anunţ pe domnul ministru al Afacerilor Externe pentru a lua legătura cu omologul austriac sau cu reprezentanţa noastră diplomatică de la Viena, încât să se reglementeze acest aspect”.
De asemenea, Marcel Vela, a ținut să le mulțumească românilor din afara țării, care au înțeles mesajul de a nu reveni în țară în acest an, pentru a nu facilita răspândirea COVID-19.
„Lucru care mă bucură şi mă face să le mulţumesc acum celor din Diaspora care au înţeles mesajul nostru şi nu vin atât de mulţi cât se preconiza în ţară pentru a sărbători Sfintele Paşti. Este o dovadă de înţelepciune, de maturitate, de respect şi de responsabilitate pentru cei dragi de acasă. Mă folosesc de acest prilej să le mulţumesc pentru înţelegere şi să-i asigur de toată susţinerea noastră şi de toată determinarea noastră în a rezolva această situaţie critică în care se află România, astfel încât, nu peste multă vreme, să reducem treptat restricţiile şi să revenim la viaţă normală pentru ca în perspectivă şi ei şi noi să trăim normal, să sărbătorim sfintele Paşti în mod normal în anii viitori şi să avem cât mai puţine cazuri dramatice, cât mai puţine decese, să pierdem cât mai puţini din cei dragi”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii