Monday, April 15, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu: Ziua Marinei îmi dă ocazia să-i felicit pentru profesionalism și dăruire pe toți marinarii

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 15 august 2022

Marcel Ciolacu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, a urat la mulți ani întregului personal al Forțelor Navale Române, de Ziua Marinei Române. Anterior, premierul Nicolae Ciucă și ministrul Apărării au transmis, de asemenea, mesaje cu această ocazie.

„Ziua Marinei Române îmi dă ocazia de a-i felicita pentru profesionalism și dăruire pe toți marinarii care și-au legat destinele de mările și oceanele lumii și au onorat până la capăt demnitatea uniformei și a steagului tricolor. Fie ca această zi să aducă bucurie, speranță și optimism tuturor marinarilor, oriunde s-ar afla!”, a transmis Ciolacu.

În ziua de 15 august Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Pe 15 august este celebrată şi Ziua Marinei, Sfânta Maria fiind ocrotitoarea marinarilor. La malul mării, dar şi în oraşele dunărene sunt organizate, de Sfânta Maria, manifestări religioase, artistice şi culturale.

Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este una dintre cele mai importante sărbători creştine. An de an, ziua de 15 august e dedicată procesiunilor cu icoane şi pelerinajelor, dar şi manifestărilor artistice.

Foto: Marcel Ciolacu/ Facebook

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW