Marcel Ciolacu vrea să candideze pentru șefia Consiliului Județean Buzău
Fostul premier Marcel Ciolacu a anunțat că va cere sâmbătă votul organizației PSD Buzău pentru a candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, relatează G4Media.
Până în acest moment, Ciolacu nu are contracandidat în cursa internă. Postul de președinte al CJ Buzău a rămas vacant după demisia lui Lucian Romașcanu, ales în 2024, care a renunțat la funcție pentru a deveni membru al Curții de Conturi Europene. Mandatul lui Romașcanu la instituția europeană este valabil între până în iunie 2031.
În prezent, funcția de președinte interimar al Consiliului Județean este exercitată de social-democratul Adrian Petre, vicepreședinte al instituției.
Alegeri parțiale pe 7 decembrie
Guvernul urmează să adopte, în ședința de joi, o hotărâre pentru stabilirea datei de 7 decembrie ca zi a alegerilor parțiale pentru mai multe funcții vacante: primar general al Capitalei, președinte al Consiliului Județean Buzău și zece comune din țară.
Potrivit proiectului de hotărâre, candidaturile pentru Primăria București și CJ Buzău se vor depune în perioada 12–17 noiembrie, iar campania electorală se va desfășura între 22 noiembrie și 6 decembrie, ora 7:00.
Candidaturile vor rămâne definitive la data de 23 noiembrie, iar buletinele de vot vor fi tipărite în 2 decembrie.



