Friday, December 9, 2022
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu: Va fi alocată suma de 3 miliarde de lei pentru deduceri fiscale / Decizia finală, anunțată săptămâna viitoare

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 16 iunie 2022

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, că în ziua precedentă a avut loc o şedinţă tehnică şi aplicată a coaliției, cu mai mulţi reprezentanţi din administraţia centrală sau preşedinţi de agenţii, pentru a face agenda deciziilor care vor fi luate săptămâna viitoare. El a precizat că s-a convenit să fie alocată suma de 3 miliarde de lei pentru deduceri şi, în funcţie de această sumă, Ministerul de Finanţe şi ANAF-ul vor face simulări.

Marcel Ciolacu a afirmat, despre şedinţa coaliţiei de miercuri, că a fost o şedinţă tehnică şi aplicată cu mai mulţi reprezentanţi din administraţia centrală, preşedinţi de agenţii, pentru a face agenda deciziilor care vor fi luate săptămâna viitoare.

Toate aspectele urgente au fost discutate, ieri, în această şedinţă de lucru a coaliţie. Nu neapărat când avem şedinţă de coaliţie luăm imediat şi soluţii”, a spus Ciolacu.

Despre deduceri, el a arătat că specialiştii au precizat că este nevoie de introducerea acestor plafoane, pentru că se pleacă de la suma pe care poţi să o aloci pentru aceste plafoane.

În acest moment, s-a convenit să fie alocată suma de 3 miliarde de lei şi în funcţie de această sumă, urmează ca ministerul de Finanţe şi ANAF-ul să facă simulări”, a spus el, arătând că este vorba de deduceri pentru cei cu venituri mici şi medii.

Liderul PSD a precizat că decizia finală va fi luată săptămâna viitoare.

Categoric, până la data de 1 (iulie, nr), Ordonanţa de Urgenţă va fi dată, ca să ne încadrăm în predictibilitatea cerută de toată lumea, şi de mediul de afaceri”, a mai spus Ciolacu.

Despre noua taxă de solidaritate, Ciolacu a spus că ”era vorba de o taxă direcţionată către sănătate şi învăţământ”.

Încă avem acele discuţii, avem opinii divergente dar este normal. Important este ca, atunci când vom lua deciziile, să fie cele corecte şi aşteptate de către români şi mai ales cele eficiente pentru societate”, a precizat liderul PSD, arătând că trecem printr-o perioadă complicată.

Am scăpat de scumpirile la gaze şi energie şi ne-am trezit cu nişte scumpiri, din punctul meu de vedere anormale, ţinând cont că barilul de petrol nu s-a scumpit, şi va trebui să intervenim pe acest segment”, a arătat Ciolacu, precizând că în acest moment se strâng toate informările şi informaţiile pentru a lua o decizie, atât prin Ministerul Finanţelor cât şi prin ANAF.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW