Saturday, October 5, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu susține că România va avea cea mai mare creștere economică din Europa în 2024 / Comisia Europeană spune că economia „va crește treptat”

By Preda Maria , in Politic Stirile zilei , at 26 martie 2024 Etichete: , , ,

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că România va avea „cea mai mare creștere economică din Europa” în 2024, care nu va fi bazată pe consum, ci pe investiții, notează Digi24. Totuși, Comisia Europeană a publicat un raport luni în care susținea că economia României va crește treptat, însă riscurile rămân semnificative. 

Premierul Marcel Ciolacu a răspuns la întrebări legate de raportul Comisiei Europene publicat luni, în care CE evalua că economia României a încetinit în 2023.

În fiecare an, după ce închidem cu deficitul în decembrie, după ce constatăm cu toţii, nu numai dumneavoastră şi eu, şi cetăţenii, că nu s-a întâmplat nicio nenorocire, nu a venit nicio apocalipsă. Dimpotrivă, anul trecut, ne-am încadrat cu minimum 0,5, anul acesta ne încadrăm cu minimum 0,7. (…) Nu este o catastrofă deficitul. Dacă nu ţinem cont de anumite recomandări şi nu ne menţinem ritmul de investiţii… Deci, ritmul va fi unul susţinut şi, atunci, economia, se autofinanţează şi vom avea, din punctul meu de vedere, cea mai mare creştere economică din Europa anul acesta. Şi nu va fi o creştere economică pe consum, va fi o creştere economică, în continuare, pe investiţii”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.

Comisia Europeană spune că economia României va crește treptat

Comisia Europeană a evaluat, într-un raport pyblicat luni, că România se confruntă cu vulnerabilități fiscale. Deficitul de cont curent, deficitul public și rata ridicată a inflației sunt peste nivelurile anterioare pandemiei, și toate fac economia potențial vulnerabilă la șocuri.

Unul dintre factorii principalii factori care au determinat deficitul de cont curent ridicat este deficitul bugetar, care nu s-a corectat suficient în ultimii ani.

Persistența deficitelor publice ridicate poate crește îndatorarea externă a țării direct proporțional, România devenind dependentă de sursele de finanțare externă.

Traiectoria pentru redresarea economică

Planul pentru a consolida economia necesită punerea în aplicare integrală a măsurilor fiscal-structurale incluse în PNRR, în special cele care vizează creșterea structurală a bugetului de stat.

Astfel de măsuri ar proteja stabilitatea macroeconomică și o relaxare treptată a politicii monetare. Mai mult, sunt necesare eforturi pentru menținerea competitivității costurilor, prin menținerea salariilor minime și a salariilor din sectorul public în concordanță cu evoluția productivității, se mai arată în raport.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW