Sunday, April 14, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu, după ce s-a văzut cu Karl Nehammer: Întâlnire constructivă despre calea de urmat în construirea unei cooperări mai puternice

By news.ro , in Politic Stirile zilei , at 7 martie 2024

Premierul Marcel Ciolacu a precizat că a avut, joi la Palatul Victoria, o întâlnire constructivă cu cancelarul Austriei Karl Nehammer în legătură cu calea de urmat, „în vederea construirii unei cooperări mai puternice, în special în ceea ce priveşte securitatea şi gestionarea frontierelor, inclusiv Ungaria şi Balcanii de Vest”.

„O întâlnire constructivă cu Karl Nehammer despre calea de urmat, în vederea construirii unei cooperări mai puternice, în special în ceea ce priveşte securitatea şi gestionarea frontierelor, inclusiv Ungaria şi Balcanii de Vest. Îmbunătăţirea relaţiilor noastre şi construirea pentru viitor”, a scris Marcel Ciolacu, joi pe reţeaua X, fostă Twitter.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a scris pe X, în timpul vizitei la Bucureşti, că poziţia Austriei rămâne clară şi neschimbată, respectiv că sistemul Schengen nu funcţionează în prezent, prin urmare nu poate fi extins. aceasta în condiţiile în care, în discursul rostit la Congresul PPE desfăşurat la Romexpo, nu a făcut nicio referire la acest subiect.

În postare, Nehammer vorbeşte şi despre companiile austriece, despre care afirmă că „sunt puternic implicate în România şi creează multe mii de locuri de muncă”, dar şi despre faptul că „mulţi cetăţeni români lucrează în profesii de asistent medical în Austria şi sprijină persoanele care au nevoie de îngrijire”.

De asemenea, Nehammer, a declarat, joi la Congresul PPE din Capitală, că UE trebuie să ia în serios graniţele externe şi să ofere asistenţă la graniţă.

„Avem nevoie de proceduri de azil rapid implementate şi să ne asigurăm că cei care se află ilegal pe teritoriul UE sunt repatriaţi”, a mai spus el, arătând că trebuie să luptăm cu antisemitismul care este observat prea des pe străzile Europei.

Cancelarul austriac nu a făcut în discursul său nicio referire la admiterea României în Spaţiul Schengen, Austria opunându-se aderării ţării noastre.

Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că, în discuţiile cu cancelarul Austriei Karl Nehammer, de la Palatul Cotroceni, au convenit să continue procesul pentru aderarea completă a României la Schengen până când vom avea rezultatul final dorit de toţi.

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW