Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu cere sprijinul Qatarului pentru patru proiecte majore de infrastructură

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 17 aprilie 2024 Etichete: , , , ,

România ar putea coopera cu Qatar pentru implementarea unor proiecte majore de infrastructură. Aflat miercuri la Doha, unde a avut o întrevedere cu E.S. Şeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al Thani, prim-ministrul Statului Qatar, premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat deschiderea pentru realizarea în parteneriat public-privat a lucrărilor de modernizare a căii ferate Predeal – Brașov, construirea autostrăzii Comarnic – Brașov, un nou terminal la Aeroportul Traian Vuia și modernizarea Portului Constanța.

Premierul a propus, de asemenea, constituirea unui task force, care să devină operațional într-un timp cât mai scurt, maxim o lună. În ceea ce privește investițiile, Ciolacu a evidențiat că prioritatea o reprezintă portul Constanța, care a devenit principalul centru de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est, dar și proiectele de infrastructură, cum ar fi dezvoltarea Aeroportului Internațional din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov.

„Avem un plan comun foarte concret. Toate aceste oportunități de investiții le voi detalia împreună cu miniștrii de resort în cadrul întâlnirii pe care o voi avea astăzi cu Fondul Suveran de Investiții al statului Qatar, unul dintre cele mai solide și importante la nivel mondial.
Prioritatea este Portul Constanța care a devenit cel mai important hub de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est.

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța pentru a juca un rol cheie de platformă logistică și în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei. Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze în ceea ce privește managementul și operațiunile portuare, dar și digitalizarea și dezvoltarea portului.

De asemenea, vom discuta și posibilitatea altor proiecte de infrastructură printre care dezvoltarea capacității Aeroportului Internațional Traian Vuia din Timișoara, finanțarea construcției autostrăzii Comarnic-Brașov și modernizarea căii ferate Predeal-Brașov. Vorbim de proiecte mature care pot fi realizate în parteneriat public-privat. Am solicitat ca toți miniștrii prezenți să își prezinte proiectele și să valorifice oportunitatea pe care o avem pentru atragerea de investiții în România.”

Ciolacu a solicitat prezentarea proiectelor de către toți miniștrii prezenți, cu scopul de a valorifica pe deplin oportunitățile de investiții în țară. În final, a subliniat importanța colaborării cu Qatarul și aspirația de a atinge nivelul de succes și prestigiu al acestui stat, mai ales în ceea ce privește organizarea de evenimente sportive de calibru mondial.

„Excelența voastră, Statul Qatar a organizat recent unul dintre cele mai de succes Campionate Mondiale de Fotbal. Este cea mai frumoasă lecție pe care ați predat-o tuturor celor care au avut la început îndoieli în această privință. Și este o lecție predată prin sport. Însă acest succes a avut în spate multă muncă, dăruire și investiții.”

„Îmi doresc același lucru pentru țara mea. Vreau ca împreună să facem acele investiții care să dezvolte România și să contribuie deopotrivă la prestigiul țării dumneavoastră în cadrul Uniunii Europene. Și poate, la un moment dat, cu sprijinul dumneavoastră, vom avea și noi șansa să atingem performanța statului Qatar în domeniul organizării de competiții sportive. ”, a transmis Marcel Ciolacu.

 

Comentarii