Saturday, April 20, 2024
Jurnalism corect


Marcel Ciolacu: Boloș a reuşit să devină un fel de păpuşă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înţepe

By news.ro , in Stirile zilei , at 13 noiembrie 2023

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni, la Summit-ul Autorităţilor Publice Locale din România, că ministrul Finanţelor, Marcel Boloş a reuşit să devină un fel de păpuşă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înţepe. ”Dacă credeţi că trebuie să continuăm cu o pensie medie pe luna octombrie de 1980 de lei, vă anunţ că nu se mai poate”, a spus premierul despre discuţiile privind legea pensiilor.

”Nu ştiu dacă este Marcel Boloş astăzi în sală, dar mă bucur mult că aţi avut întâlnirea ieri, pentru că Marcel a reuşit până la urmă şi s-a străduit pentru acest lucru să-mi ia faţa şi să devină un fel de păpuşă voodoo pe care toată lumea, în fiecare zi, trebuia să o înţepe. Eu nu am să-l înţep niciodată pe Marcel Boloş. Eu nu am să uit niciodată ceea ce a făcut Marcel Boloş la Ministerul Fondurilor Europene”, a spus premierul.

El a continuat: ”Ştiu ce l-a speriat pe Marcel Boloş ca ministru al Finanţelor. Ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră la fel de bine ca şi mine. Marcel Boloş a văzut pericolul blocajului total al României, pericolul de a pierde peste 70 de miliarde de euro, bani europeni. Pericolul, fiindcă când vorbim de PNRR, nu ar trebui să vorbim, în primul şi în primul rând, despre bani, ar trebui să vorbim despre reformele care sunt în PNRR, acesta era adevăratul pericol”.

Şeful Executivului a spus că există ”discuţia aprinsă pe legea pensiilor, dacă este sau nu sustenabilă atât anul acesta, anul viitor, în anii viitori”.

”Doamnelor şi domnilor, eu n-am prins niciun bunic în viaţă şi acum nu mai am părinţi în viaţă. Dacă dumneavoastră credeţi că trebuie să continuăm cu o pensie medie pe luna octombrie, repet, medie, de 1980 de lei, vă anunţ că nu se mai poate. Este inuman. Avem cel mai scăzut prag al sărăciei din Europa. Nu se poate aşa ceva! Cu adevărat, trebuie să găsim sustenabilitate, trebuie să venim cu o reformă fiscală în anii viitori, predictibilă, în 2025-2026, echitabilă. Trebuie să venim cu reforme atât la nivel central, cât şi la nivel local”, a completat Ciolacu.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu spune că vrea reformă fiscală și administrativă, însă nu se grăbește

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW