Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marcel Ciolacu, despre Guvernul Orban: Până acum a venit doar cu minciuni, nedorind în realitate să schimbe nimic

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 9 ianuarie 2020 Etichete: , , , ,

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a transmis, joi, că liberalii nu au găsit de cuviință să aplice prevederea dublării alocațiilor, iar aceasta va fi o altă lege declarată neconstituțională.

Marcel Ciolacu precizează ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare să fie trecut și proiectul de lege pentru reducerea TVA.

PNL trebuie să-și aducă aminte și de proiectul inițiat privind reducerea TVA de la 19% la 16% și a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%. Să-l punem și pe acesta pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare.
Pe de altă parte, este foarte bine faptul că PNL și-a adus aminte că avem o prevedere, adoptată deja de Parlament, prin care se dublează alocațiile copiilor, prevedere pe care însă domniile lor nu au găsit de cuviință să o și pună în aplicare. Deși a trecut aproape o lună, PNL nu a fost interesat de găsirea unei soluții.

PSD este pentru tăierea pensiilor speciale, însă așa cum vrea PNL va fi doar o altă lege declarată neconstituțională. Pentru a face efectiv dreptate, pentru ca sumele să fie reduse, noi am inițiat legea supra-impozitării pensiilor speciale și am votat-o deja la Senat. PSD va vota supraimpozitarea pensiilor, cu excepția militarilor, întrucât aceștia își riscă viața în teatrele de operațiuni. Până acum, PNL a venit doar cu minciuni. Se fac că fac, nedorind în realitate să schimbe nimic”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *