Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marcel Boloș: Dacă mă uit la salariilor demnitarilor din UE pot să fiu invidios

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 21 septembrie 2022 Etichete: , , , , , ,

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a vorbit la finalul ședinței de Guvern de miercuri, 21 septembrie, despre veniturile demnitarilor din România și a făcut o comparație cu salariile oficialilor din Uniunea Europeană.

Declarațiile ministrului liberal vin în contextul în care Senatul a aprobat, în calitate de primă cameră sesizată, în aceeași zi, un amendament ce prevede creșterea veniturilor demnitarilor din România. Detalii aici.

Dacă mă uit la salariilor demnitarilor din UE pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă cu populaţia României şi problemele cu care ne confruntăm, cred că e o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni”, a declarat Marcel Boloș, citat de News.ro.

Ministrul a mai menționat că salariile oficialilor români, în comparație cu veniturile altor demnitari, „sunt de bun simț”.

De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi, întâmplător sau nu, discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care îşi desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro, în timp ce un demnitar al României are 2.500 de euro. Acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor, pe care poate că îi criticăm, faţă de omologii din străinătate”, a mai explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

În schimb, Marcel Boloș a spus că „este pus într-o situație foarte delicată pentru raportarea cu marea masă a oamenilor”, după ce a fost întrebat dacă se impune majorarea salariilor demnitarilor.

În solidar cu oamenii, Guvernul şi Parlamentul nu au adoptat astfel de decizii care pot, la un moment dat, pentru oameni să fie decizii foarte sensibile. Probabil că această îngheţare a salariilor demnitarilor este un exerciţiu de solidaritate cu ceea ce înseamnă perioada de criză şi de sărăcie prin care trec oamenii”, a adăugat demnitarul.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii