Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Manifestații anti-Brexit în Marea Britanie VIDEO

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 23 octombrie 2022 Etichete: , , ,

Mii de protestatari au mărșăluit prin centrul Londrei duminică, 23 octombrie, cerând ca Regatul Unit să reintre în Uniunea Europeană (UE), relatează The Guardian

Oamenii au purtat pancarte pe care scria: „Brexit-ul nu va funcționa niciodată” sau „Pentru facturi mai mici trebuie să reintrăm în UE”.

„Credem cu tărie că situația în care ne aflăm acum e direct legată de referendumul din 2016, care se presupune că a fost un referendum consultativ. Nu a fost un rezultat cu supermajoritate, 52% și 48% nu este un rezultat pentru care să răsturnați întreaga țară. Uită-te după șase ani unde suntem”, a declarat o profesoară în vârstă de 60 de ani care a luat parte la protestele anti-Brexit.

Mulțimea a huiduit în timp ce pe un ecran digital au apărut imagini cu politicieni care au votat pentru Brexit, precum Boris Johnson, Priti Patel și Nigel Farage. Oamenii au scandat, de asemenea, „Afară cu conservatorii” și au huiduit atunci când vorbitorii au menționat posibilitate ca Boris Johnson să candideze din nou pentru funcția de prim-ministru.

CITEȘTE ȘI: Boris Johnson și Rishi Sunak, favoriți în cursa pentru funcția de premier al Marii Britanii

Sursa foto: Pixabay

Comentarii