Tuesday, December 3, 2024
Jurnalism corect


Managerul Spitalului Judeţean Covasna: Mulţi oameni cu boli grave refuză tratamentul de teama coronavirusului

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 5 mai 2020 Etichete: , , ,

Managerul Spitalului Județean de Urgență Sf. Gheorghe din Covasna, Andras Nagy Robert, susține că mulți oameni care suferă de boli grave și au nevoie de tratament sau intervenții chirurgicale nu se duc la spital de teamă că s-ar putea infecta cu coronavirus.

„Secţiile cronice lucrează de două săptămâni, deci chiar au trecut două săptămâni de când lucrează colegii de la Oncologie, Hematologie şi Reumatologie, dar sunt cazuri în care, de teamă să nu se infecteze, pacienţii refuză tratamentul (…) Deci, noi am început să reluăm tratamentele care au fost în această perioadă amânate, începem să intrăm într-un făgaş, dacă pot să formulez aşa, normal, mai toate secţiile funcţionează (…) Ce constatăm noi e că locuitorilor le e teamă să se ducă într-un spital de teamă că se infectează. Ştiu cazuri de neurologie care nu au venit în spital pentru investigare, pentru tratament, deşi ar fi fost cazul. Sunt convins că din această teamă”, a declarat pentru Agerpres managerul spitalului.

Managerul le transmite cetățenilor să nu amâne investigarea problemelor de sănătate urgente, precizând că în spital au fost luate măsuri de protecție atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.

„Îndemnul meu către populaţie este să nu stea acasă dacă au o situaţie de urgenţă. Cazurile de urgenţă se rezolvă, sunt soluţii pentru fiecare situaţie în parte, nu trebuie să stea acasă în mod nejustificat, în mod nejustificat însemnând că mai bine trec una, două luni de zile şi îmi rezolv problema. Poate că în situaţia respectivă va fi târziu. Situaţiile justificate, însemnând neamânarea problemelor grave. Deci, dacă am o apendicită, degeaba stau acasă, că peste o săptămână fac peritonită şi o să fie mai gravă situaţia.

Am dat un exemplu banal, dar care este şi real în momentul de faţă. Au scăzut foarte mult urgenţele, nu numai la noi, ci şi în alte judeţe şi în alte spitale din judeţ (…) Infarcturile, AVC, situaţiile urgente întotdeauna se rezolvă (…) şi există circuite separate, există diferenţiere între zona COVID, zona suspect COVID şi zona noncorona, vorbesc despre spitalul nostru. O operaţie, o ocluzie nu poţi să o amâni. Eu încerc să dau exemplele acestea pentru că reticenţa aceasta la locuitori poate să agraveze situaţia medicală pe viitor. Deci, teama de a se infecta nu e reală în toate situaţiile. Dacă intră într-o secţie COVID, atunci normal că poate să contacteze boala, dar nu este o regulă că am intrat în spital şi deja m-am infectat (…) Din punctul nostru de vedere vorbesc, am încercat să luăm acele măsuri şi am luat acele măsuri ca pentru toată lumea să fie o siguranţă că nu se infectează, atât pentru personalul spitalului, cât şi pentru pacienţi”, a mai spus Andras Nagy Robert.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 87553 additional Info to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-judetean-covasna-multi-oameni-cu-boli-grave-refuza-tratamentul-de-teama-coronavirusului/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-judetean-covasna-multi-oameni-cu-boli-grave-refuza-tratamentul-de-teama-coronavirusului/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you can find 24632 additional Info to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-judetean-covasna-multi-oameni-cu-boli-grave-refuza-tratamentul-de-teama-coronavirusului/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 4091 additional Info to that Topic: mainnews.ro/managerul-spitalului-judetean-covasna-multi-oameni-cu-boli-grave-refuza-tratamentul-de-teama-coronavirusului/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW