Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Manager Spitalul Victor Babeș: Chemăm de două-trei ori pe zi Jandarmeria pentru că unii pacienți cu COVID-19 vor să plece

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 11 aprilie 2020 Etichete: , ,

Managerul Spitalului Victor Babeș din București, Emilian Imbri, a declarat că sunt pacienți care vor să părăsească unitatea sanitară, fiind nevoie de intervenția organelor de ordine pentru a-i împiedica.

De asemenea, Emilian Imbri, a precizat că în spital sunt 265 de persoane infectate cu COVID-19, din care 52 sunt cadre medicale ale spitalului.

„În momentul de față avem internați 297 de pacienți, din care 265 sunt infectați, restul fiind suspecți și în testările care se fac pe laborator, ca să vedem dacă sunt pozitivi sau nu și să îi putem externa. (…) Avem și din rândul personalului medical 52 de persoane internate tot în spital, pe un număr de locuri prevăzute, pentru că era imposibil să crezi că poți lucra în mijlocul bolnavilor cu această infecție și să n-o iei prin gesturile simple de neglijență pe care nu le condamnă nimeni.

La Spitalul Victor Babeș sunt 100 de locuri disponibile, iar în caz de necesitate cadrele medicale infectate asimptomatice vor fi mutate într-un centru de carantină

„I-am internat pe salariații noștri, deși nu au simptomatologie severă, câțiva au o ușoară febră și tuse, dar i-am internat pentru că e cel mai sigur loc pentru ei, pentru noi și pentru familiile lor. (…) Doresc să reînceapă lucrul. Avem și forța necesară ca să intervenim în momentul în care, cum spunea ministrul, s-ar putea ca vârful să urmeze în câteva zile. Avem acum încă 100 locuri libere în spital și pe toți salariații pozitivi și nu sunt simptomatici, îi vom deplasa rapid într-unul din hotelurile puse la dispoziție de PMB și vor veni la muncă dacă nu ne descurcăm cu personalul.”

Totodată managerul a declarat că sunt probleme în legătură cu anumiți pacienți care vor să părăsească spitalul, deși sunt infectați cu COVID-19, fiind nevoie de intervenția Jandarmeriei.

„Ei și acum pot să lucreze, dar nu le permitem, pentru că e normal că cine e internat, să stea internat. Sunt dorințe de a lucra ca voluntari, cu echipament de protecție. Să nu credeți că vor lucra în pijamale. Nu sunt simptomatici. Din cei 290 de internați, peste 240 nu au simptome și avem niște probleme îngrozitoare, trebuie să chemăm de două – trei ori echipele de intervenție ale Jandarmeriei, pentru că vor să părăsească spitalul deși sunt încă pozitiv. Atunci doar cu atragerea că apar organele de ordine și li se va face plângere, pentru că pleacă din spital și riscă să împrăștie infecția, numai așa îi liniștim”, a declarat managerul Spitalului Victor Babeș, Emilian Imbri, pentru DIGI24.

Până sâmbătă în România au fost depistate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19.

Comentarii


  • I am really impressed with your writing skills and also with the layout on your weblog. Is this a paid theme or did you modify it yourself? Either way keep up the nice quality writing, it is rare to see a nice blog like this one nowadays..

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/manager-spitalul-victor-babes-chemam-de-doua-trei-ori-pe-zi-jandarmeria-pentru-ca-unii-pacienti-cu-covid-19-vor-sa-plece/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 59815 additional Information to that Topic: mainnews.ro/manager-spitalul-victor-babes-chemam-de-doua-trei-ori-pe-zi-jandarmeria-pentru-ca-unii-pacienti-cu-covid-19-vor-sa-plece/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW