Tuesday, December 7, 2021
Jurnalism corect


Maia Sandu: Uniunea Europeană este cel mai important partener al Republicii Moldova

By Diochetanu Andreea , in Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 9 noiembrie 2021

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a declarat marți, 9 noiembrie, că Uniunea Europeană este cel mai important partener pentru R. Moldova și că urmează „câțiva ani de reforme și de reconstrucție a țării”. Ea a participat astăzi la Forumul pentru integrare europeană 2021.

„Astăzi, Republica Moldova se află într-o poziție diferită pe plan european și internațional decât era la sfârșitul anului trecut. Am început să restabilim respectul pentru țara noastră și imaginea țării noastre peste hotare. Partenerii noștri sunt mai pregătiți să ne ajute, văzând intenția fermă a oamenilor de a curăța statul și de a asigura modernizarea europeană a țării, precum și angajamentul nostru de a realiza voința cetățenilor.

Cel mai important partener în acest sens, pentru Republica Moldova, este Uniunea Europeană. Restabilirea bunelor relații cu instituțiile europene a ajutat țara noastră să treacă mai ușor prin criza pandemică. Datorită inițiativei Echipa Europa și Mecanismului de protecție civilă al UE, Moldova a primit ajutoare semnificative pentru echiparea sistemului medical și protejarea lucrătorilor din prima linie. Suntem prima țară de pe continent care a obținut vaccinuri prin intermediul platformei COVAX și a putut porni imunizarea anti-Covid la începutul lunii martie”, a declarat Maia Sandu, marți.

Ea a vorbit și despre ajutorul UE privind recuperea economiei, grav afectată de pandemia de COVID-19.

„Restabilirea dialogului cu Bruxellesul ne-a permis să obținem sprijinul Uniunii Europene și pentru recuperarea economică a Republicii Moldova. Țara noastră a fost prima, din afara Uniunii Europene, care a primit oferta unui Plan european de redresare economică în valoare de 600 de milioane de euro pentru următorii 2,5 ani”, a adăugat lidera de stat.

Președinte Republicii Moldova a mai adăugat că țara pe care o conduce „a ales în mod clar și univoc modelul european de dezvoltare – care înseamnă standarde înalte de viață pentru oameni, instituții puternice, justiție funcțională și respectarea legii – și dorește să fie un partener credibil și previzibil pentru Uniunea Europeană, care ne sprijină pe această cale. În următorii ani, prioritatea dar și provocarea noastră este valorificarea oportunităților oferite de relația noastră cu instituțiile europene”.

„Ne așteaptă câțiva ani de reforme și de reconstrucție a țării. Vor fi ani cu provocări majore, dar și ani în care putem pune bazele unui stat înnoit – mai rezistent, mai transparent, mai prosper, mai prietenos cu cetățenii săi. Și dacă vom acționa împreună și vom pune umărul cu toții, cu sprijinul prietenesc al Uniunii Europene și al altor parteneri, putem reuși. Republica Moldova poate reuși. Pentru că noi suntem mai puternici împreună”, a mai afirmat ea, între altele.

Puteți urmări discursul aici:

Foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW