Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Maia Sandu a făcut a treia doză de vaccin anti-COVID

By Vîrban Robert , in Politic Republica Moldova Stirile zilei , at 3 ianuarie 2022

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat luni, 3 ianuarie, cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19.

Valul al cincilea al pandemiei este pe cale să înceapă și în statele din estul Europei, extrem de vulnerabile din cauza sistemelor sanitare deficitare, dar și al campaniilor de vaccinare anemice.

În acest context, președintele Republicii Moldova, a dorit să dea un semnal cetățenilor pentru efectuarea vaccinului, una dintre puținele arme de luptă contra virusului care a făcut peste 5 milioane de victime la nivel mondial.

În vreme ce primele două doze au fost AstraZeneca, Maia Sandu a optat pentru serul Pfizer ca doza booster, în condițiile în care doar acesta și Moderna sunt aprobate în Uniunea Europeană pentru doza suplimentară.

„Am început noul an cu administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva Covid-19. Am făcut acest lucru fără să ezit – pentru sănătatea mea, pentru a-mi proteja apropiații, pentru a nu-i expune riscului pe colegii cu care muncesc. M-am vaccinat și pentru a merge liber în localitățile din țară, ca să mă întâlnesc cu cetățenii. Chiar dacă în ultima lună, în Moldova, rata de infectare a scăzut, noua tulpină a virusului, Omicron, se răspândește rapid în lume și valul cinci al pandemiei e doar o chestiune de timp”, a afirmat Maia Sandu, după efectuarea vaccinului.

Din păcate însă, la fel ca în România, campania de vaccinare în Republica Moldova reprezintă mai degrabă un eșec. Deși Guvernul a reușit, prin donații de la București sau prin mecanismul COVAX al OMS, să asigure cantități suficiente de vaccin, doar 37,5% dintre cetățeni au efectuat până la această oră schema completă.

Sursa foto: Facebook / Maia Sandu

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *