Thursday, May 6, 2021
Jurnalism corect


Maia Sandu a anunțat că se va vaccina cu AstraZeneca: Toți doritorii vor putea face acest lucru în următoarele luni

By Matthew Garvey , in Republica Moldova Stirile zilei , at 30 aprilie 2021

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că se va vaccina cu serul produs de AstraZeneca, în momentul în care va începe imunizarea generală a populației, potrivit Deschide.md

Toți doritorii, eu personal o să mă vaccinez cu Astra Zeneca, vor putea face acest lucru în următoarele luni”, a declarat Maia Sandu, la Pro Tv Chișinău.

Maia Sandu a precizat că autoritățile de la Chișinău vor încheia negocierile pentru achiziția de seruri, astfel încât, începând din luna mai, toți cei care vor dori să se vaccineze împotriva COVID-19 vor avea suficiente doze la dispoziție.

În primul rând este vorba despre Astra Zeneca, aceasta este cantitatea cea mai mare pe care o putem cumpăra. Apropo, aici putem cumpăra de toată cantitatea de care avem nevoie în următoarele luni. Mai purtăm negocieri și cu alte companii”,a adăugat președintele Republicii Moldova.

Peste 145.000 de cetățeni ai Republicii Moldova s-au vaccinat împotriva COVID-19 până joi.

Sursă foto: maiasandu2020.md

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW