Thursday, June 13, 2024
Jurnalism corect


Mai mulți foști și actuali angajați ai MAI, suspectați de trafic de migranți. Percheziții ample în 7 județe

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 4 iunie 2024

Aproape 70 de percheziții comune ale DNA și DIICOT au avut loc în dimineața zilei de marți, 4 iunie, în mai multe județe din țară, într-un dosar penal de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitare a şederii ilegale în România şi spălare de bani. Potrivit surselor Main News, percheziții au avut loc și la Biroul pentru Imigrări al județului Caraș Severin și la Serviciul pentru Imigrări al județului Arad. 

Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit că gruparea, înființată de un fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), ar fi obţinut ilegal avize de muncă pentru migranți, dar în scopul real de a le facilita acestora trecerea către ţări din spaţiul Schengen, pentru 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh, dar și din Sri Lanka, India, Nepal și Sudan.

Parte dintre aceștia au părăsit România pentru a se îndrepta spre state europene mai dezvoltate economic, fără a avea vreun contact cu firma care i-a recrutat.

Pentru un aviz de muncă migranții ar fi plătit sume cuprinse între 500 și 1000 de euro, iar cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5000-6000 de euro pentru o persoană.

Acuzațiile procurorilor

Potrivit procurorilor, un fost angajat al MAI ar fi pus bazele unui grup infracțional organizat, cu șapte firme (din care cinci au același domiciliu fiscal) la care ar fi aderat și alte societăți, parte dintre acestea controlate de un alt suspect (colonel în rezervă), care ulterior pensionării a dezvoltat o metodă de obținerea unor beneficii materiale substanțiale prin intermediul unei firme înființată în scopul recrutării forței de muncă din străinătate.

„Activitatea infracțională s-a desfășurat pe șase paliere, respectiv: unul format din liderii grupurilor de firme, urmat de persoanele din imediata apropiere a acestora și care îndeplineau diferite funcţii în cadrul societăţilor, un altul format din foste și actuale cadre ale M.A.I., un palier constituit din reprezentanții de drept și de fapt ai unor firme din județul Caraș-Severin racolate în același scop infracțional, iar ultimele două paliere formate din alți membri ai grupului de crimă organizată, unii având sarcina de a permite folosirea imobilelor din proprietate lor ca locație pentru stabilirea domiciliului persoanelor ce primeau aviz de muncă în România, iar ceilalți ocupându-se de transportarea și transferarea migranților sosiți în România cu intenția de a pătrunde ulterior pe teritoriul altor state membre UE.

Din actele de urmărire penală a rezultat că administratorii sau asociații societăților comerciale au stabilit legături cu recrutorii din plan extern, iar angajații cetățeni români, membri ai grupului infracțional, au avut sarcina obținerii pentru persoanele recrutate a avizelor de muncă și a vizelor pentru dreptul de ședere în România. În acest scop au racolat angajați cu putere de decizie sau foști angajați cu influență asupra funcționarilor din cadrul birourilor Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ale Inspectoratului General pentru Imigrări, generând astfel o stare de pericol la adresa securității naționale ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetățeni străini cu potențial risc terorist, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW