Wednesday, May 1, 2024
Jurnalism corect


Mai mulți comisari de la Garda de Mediu, reținuți sau puși sub control judiciar. Ar fi luat mită de la firme și primării

By Ana Teșcan , in Justitie Stirile zilei , at 30 martie 2023

Doi comisari de la Garda de Mediu Botoșani, Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, precum și Florin Radeș, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, au fost reținuți joi, 30 martie. De asemenea, alți trei comisari și alte 11 persoane fizice au fost plasate sub control judiciar, după ce ar fi primit mită în timpul controalelor de la firme și primării. Sumele primite erau și de 300 de lei. 

Potrivit procurorilor DNA, între aprilie și octombrie 2022, inculpații și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu. Ar fi încălcat dispozițiile legii când au controlat mai multe firme și primării și când au emis și acordat mai multe vize de mediu. Conform surselor Main News, este vorba de șase primării din județul Botoșani.

Aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale.

Mai mult, ar fi informat agenți economici în legătură cu controalele inopinate care urmau să se desfășoare.

„Cu titlu de exemplu precizăm că inculpații, funcționari publici, nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări.

În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare.

Pentru <<serviciile>> de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300 – 2.000 lei precum și alte foloase necuvenite”, arată anchetatorii”, arată anchetatorii. 

Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW