Wednesday, May 19, 2021
Jurnalism corect


MAI, modificări privind cererile de stabilire a reședinței, în contextul alegerilor locale și parlamentare

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 7 septembrie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Afacerilor Interne anunță modificări privind cererile de stabilire a reședinței, pentru a putea monitoriza în ce fel se respectă condițiile necesare pentru acordarea vizelor de flotant, în contextul alegerilor locale și parlamentare.

MAI a prezentat o serie de măsuri ce au intrat în vigoare în luna septembrie, cu privire la cererile privind stabilirea reședinței. Astfel, cel care solicită să-și facă viză de flotant va fi nevoit să declare motivul stabilirii reședinței și că locuiește la acea adresă mai mult de 15 zile.

În plus, aceste măsuri au scopul de a verifica condițiile de acordare a vizei de flotant, în contextul alegerilor locale și parlamentare și de a verifica eventualele moduri de fraudă electorală.

Direcția de Evidență a Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a introdus noi măsuri de verificare suplimentară pentru adresele unde se constată un număr mai mare de cereri pentru stabilirea reședinței. Acestea au fost transmise și către Serviciile de Evidență a Persoanelor din teritoriu pentru a fi aplicate.
Astfel, în toate situaţiile în care se înregistrează cereri pentru stabilirea reşedinţei, solicitantul va declara pe propria răspundere că locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

Solicitantul va declara pe propria răspundere scopul/motivul stabilirii reşedinţei. Declaraţia va fi consemnată pe cerere, în faţa funcţionarului de evidenţă a persoanelor.

În practică, la primirea cererilor pentru stabilirea reşedinţei, la nivelul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor se vor efectua următoarele activităţi:

1. Se va verifica în baza de date numărul menţiunilor de reşedinţă valabil înscrise la adresa respectivă.

2. Dacă la adresa respectivă sunt înscrise cel puţin 2 menţiuni de reşedinţă valabile se va proceda la informarea structurii locale a poliţiei naţionale, în vederea efectuării verificărilor în teren, din care să rezulte dacă solicitanţii locuiesc efectiv la adresa declarată.

În situaţia în care, din verificările efectuate de către polițiști rezultă faptul că persoanele respective nu locuiesc efectiv la adresa declarată, cererile lor vor fi respinse.

Aceste verificări vor fi dispuse şi în situaţia în care se înregistrează un număr mare de solicitări la aceeaşi adresă/adrese distincte.
Practic, se vor avea în vedere şi cazurile în care cererile s-au depus, succesiv, la intervale relativ scurte de timp, pentru aceeaşi adresă.
Prin „număr mare de solicitări” se înţelege un număr care depăşeşte media zilnică, săptămânală sau lunară.

Prin aceste măsuri se pot monitoriza îndeplinirea condițiilor necesare pentru acordarea vizelor de reședința pentru cetățenii cu drept de vot și verificarea legalității acestora, în cazul constatării unei evoluții semnificative a numărului de persoane care își stabilesc reședința într-o anumită circumscripție electorală.

Aceste demersuri se circumscriu Planului General de Măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, pentru buna desfășurarea alegerilor locale din 27 septembrie.

Ministerul Afacerilor Interne va lua toate măsurile din competență pentru desfășurarea unui proces electoral corect, legal și echidistant față de toți competitorii politici”, se arată în comunicatul emis de MAI.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW