Wednesday, February 26, 2020
Jurnalism corect


MAI anunță declasificarea convorbirilor dintre jandarmi de la mitingul din 10 august 2018

By Daniela Eremia , in Justitie Stirile zilei , at 22 noiembrie 2019 Etichete: , , , ,

Ministerul Afacerilor Interne a primit ultimele avize de care are nevoie pentru a declasifica înregistrările radio efectuate de Jandarmeria Română în timpul intervenției la protestestul  din 10 august 2018.

Informațiile obținute vor fi transmise procurorilor DIICOT, care anchetează intervenția jandarmeriei.

”Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației, a primit ultimele avize în vederea modificării indicativelor fonice folosite de unitățile din cadrul Jandarmeriei Române, pentru a putea astfel declasifica înregistrarea tuturor convorbirilor efectuate prin intermediul sistemului radio “TETRA”, la misiunile din perioada 10 – 11 august 2018, procedând astăzi la alocarea unor indicative noi. Domnul Ministru al Afacerilor Interne Marcel Vela a dispus conducerii Jandarmeriei Romane să ordone ca toate unitățile care au clasificat convorbiri să formeze comisiile pentru a aviza declasificarea lor în cel mai scurt timp”, a transmis Ministerul de Interne.

Declasificarea vizează atât unități din București, cât și din provincie

Declasificarea vizează atât instituțiile din București implicate în intervenție, cât și instituții din provincie care au participat la represiunea împotriva românilor ieșiți în stradă. MAI a anunțat că înregistrările vor ajunge la procurori în următoarea săptămână.

”Întregul volum de comunicații radio din 10 și 11 august, al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române, Direcției de Jandarmi a Municipiului București, cât și al Grupărilor de Jandarmi Mobile Craiova, Bacău și Ploiești, va fi declasificat și pus în următoarea săptămână la dispoziția Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secției Parchetelor Militare, respectiv Direcției de Investigarea Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. (D.I.I.C.O.T.), în vederea utilizării acestuia, în activitatea de cercetare penală”, mai precizează Ministerul de Interne.

Citeste si:  Darius Vâlcov are interdicție de a părăsi Slatina

Informații neoficiale din raportul desecretizat al evenimentelor din 10 august

Ministerul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, joi, că raportul privind evenimentele din 10 august a fost desecretizat și a fost înaintat către DIICOT. Datele din el arată că ministrul de Interne de la acea vreme, Carmen Dan, era în concediu pe 10 august însă a venit la birou și a preluat operațiunile din acea dată.

Conform informațiilor HotNews, Carmen Dan a venit la biroul de la Ministerul de Interne, pe 10 august, și a preluat comanda operațiunilor în jurul orei 12:00.

În raportul privind intervenția în forță a Jandarmeriei la mitingul din 10 august 2018 se arată că ministrul Dan a preluat comanda de la Nucu Marin, secretar de stat în MAI la acea dată, iar din acel moment, ordinele au fost date prin intermediul lui Mihai Valeriu, subsecretar de stat.

Potrivit acelorași surse, Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea, însă această informație nu face parte din raport.

Subsecretarul de stat Mihai Valeriu făcea ture pe motocicletă între Piața Victoriei și Ministerul de Interne pentru a-l ține la curent cu evenimentele de la protest, pe Liviu Dragnea.

Mihai Valeriu îi dădea informațiile fostului secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, Adrian Mlădinoiu, fostul șofer al lui Dragnea, care la rândul lui îi transmitea informațiile fostului președinte PSD care se afla la o petrecere la Scroviștea.

Citeste si:  Cameră de audieri special amenajată pentru copii, la Tribunalul Arad - FOTO

Reacția DIICOT

„Înscrisul intitulat ”Informarea privind manifestația de protest desfășurată în municipiul București, în data de 10.08.2018”, declasificat de către M.A.I. la data de 14.11.2019, nu cuprinde date referitoare la implicarea unor persoane fără atribuții în activitatea de gestionare a intervenției jandarmeriei în timpul protestelor, ci evaluări contextuale cu privire la modul de desfășurare a evenimentelor și cu privire la capacitatea de reacție a forțelor de ordine.

Afirmațiile în sensul că ”potrivit unor surse din DIICOT, Mihai Valeriu ar fi ținut permanent legătura cu Liviu Dragnea și liderii huliganilor” nu au un fundament real”, a transmis DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Sursă foto : George Călin

 

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW