Thursday, December 1, 2022
Jurnalism corect


MAE: Nu mai sunt români de evacuat din Afganistan | Câte persoane a scos Bucureștiul din țara aflată în conflict

By Robert Madaianu , in Stirile zilei , at 4 septembrie 2021 Etichete: ,

Peste 70 de afgani au fost evacuați de Celula de criză coordonată de la București, potrivit unuor anunțuri ale Ministerului Afacerilor Externe (MAE). 

Instituția susține că nu mai există români care așteaptă evacuarea.

Până în prezent, în urma demersurilor complexe ale Celulei de criză interinstitutionale, convocată pe 13 august a.c. și coordonată de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, au fost evacuați din Afganistan 61 de cetățeni afgani din categoriile amintite. Aceștia se adaugă evacuarii cu succes a tuturor celor 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriati, astfel că în prezent nu mai sunt cetățeni români care să solicite evacuarea, precum și a 7 cetățeni ai unor state aliate”, anunță MAE.

Unde sunt afganii evacuați

Persoanele evacuate din Afganistan sunt, acum, în Pakistan.

Astfel, în dimineața zilei de 4 septembrie 2021, în urma eforturilor Celulei de criză interinstituționale, inclusiv prin Ambasada României la Islamabad, 45 de cetățeni afgani au părăsit teritoriul Afganistanului și se află în siguranță pe teritoriul pakistanez. Cetățenii afgani au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad si transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România”, potrivit sursei citate.

15 cetățeni, evacuați ulterior

România a mai evacuat, tot sâmbătă după-amiază, încă 15 cetățeni afgani – colaboratori ai trupelor române în teatrul de operațiuni din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora, potrivit unui nou comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Primii români evacuați

Statul român a reușit să evacueze primii cinci cetățeni afgani la aproape două săptămâni de când Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor: un student cu bursă în România și doi jurnaliști împreună cu familia, a transmis, vineri, 27 august, Ministerul Afacerilor Externe.

Cu toate că, încă de acum câteva luni, în mediile analitice au fost exprimate temeri serioase că, după retragerea SUA și a aliaților, talibanii vor reveni la putere în Afganistan, evacuarea cetăților occidentali și a colaboratorilor afgani, aflați în pericol de a-și pierde viața, a început dincolo de al doisprezecelea ceas.

Chiar și așa, au fost state care s-au descurcat mult mai bine. Pe lângă SUA care a reușit într-un timp record evacuarea a 104.000 de cetățeni afgani, Polonia a reușit să salveze aproape 1.000 de afgani.

Talibanii au preluat puterea în Afganistan

După ce statele occidentale au început evacuarea ultimelor trupe din Afganistan, talibanii au preluat puterea la Kabul, forțându-l pe Ashraf Ghani să demisioneze.

SUA și aliații din NATO i-au alungat de la putere în noiembrie 2001 pe talibani, după ce aceștia i-au oferit adăpost lui Osama bin Laden și altor teroriștii Al-Qaida implicați în atentatele de la 11 septembrie.

În perioada 1996 – 2001, când s-au aflat la putere în Afganistan, talibanii au impus interpretarea în sens foarte strict a legii islamice Șaria. Femeilor au obligate să poarte burka, le-a fost interzisă  educația și restricționat accesul la asistență medicală. În același timp, au fost impuse pedepse brutale, precum uciderea cu pietre(lapidarea), execuții publice și amputarea unui membru pentru cei acuzați de furt.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU Scenariu sumbru pentru Occident. Expert în securitate internațională: Pericolul atacurilor teroriste cu siguranță va crește în următoarele luni

Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW