Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


MAE: Încă 10 români angajaţi la un abator din Birkenfeld, confirmați cu coronavirus

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 9 iunie 2020 Etichete: , ,

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, marți, că încă 10 români angajați la un abator din localitatea germani Birkenfeld au fost depistați cu coronavirus.

„Potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, a fost finalizată a treia rundă de testare a tuturor lucrătorilor care anterior fuseseră testaţi negativ. Din totalul celor 750 de persoane supuse testării, au fost depistate 16 cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, dintre care 10 sunt cetăţeni români. Totodată, 23 de lucrători ai abatorului (număr care include şi cele 16 cazuri noi) se află încă în carantină”, precizează MAE.

De asemenea, MAE precizează că o echipă formată din reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică, sanitar-veterinare şi pentru protecţia consumatorului de la nivel de land şi local, însoţiţi de experţi ai autorităţilor locale şi districtuale, au inspectat spaţiile companiei de prelucrare a cărnii pentru a verifica şi evalua modul de aplicare şi eficienţa noilor măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2 în rândul personalului.

În context, MAE reamintește că a fost notificat la data de 20 mai, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, cu privire la decesul unui cetățean român care își desfășura activitatea în cadrul acestei companii.

Potrivit informațiilor comunicate de către angajator și de autoritățile sanitare locale, persoana în cauză fusese testată negativ la infecția cu SARS-CoV-2 în ambele etape ale testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, inclusiv la testarea efectuată ulterior constatării decesului. MAE precizează că angajatorul a efectuat demersurile necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit, suportând cheltuielile aferente.

MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, menține activ legătura cu autoritățile locale și cu compania angajatoare în vederea asigurării respectării drepturilor cetățenilor români și a asigurării condițiilor necesare, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

Inquam photos/Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW