Stirile zilei

Macel Ciolacu, în timpul vizitei în Israel: România şi Guvernul susţin dreptul Israelului la autoapărare. Am exprimat îngrijorarea cu privire la situaţia de securitate şi pericolul escaladării regionale

Joi, premierul Marcel Ciolacu a fost primit de către prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, subliniind sprijinul României și al Guvernului pentru dreptul Israelului de a se apăra. De asemenea, Ciolacu a exprimat preocuparea României față de situația de securitate și riscul unei escaladări regionale.

”Consolidarea cooperării cu premierul Netanyahu şi cu prietenii noştri israelieni. România şi Guvernul României susţin dreptul Israelului la autoapărare şi am exprimat îngrijorarea noastră cu privire la situaţia de securitate şi pericolul escaladării regionale”, a scris premierul Marcel Ciolacu pe X.

.

Aflat într-o vizită de lucru în Israel, premierul este însoțit de o delegație guvernamentală, care include ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Radu Oprea, și deputatul Silviu Vexler.

Pe parcursul vizitei, Ciolacu va avea întâlniri cu Benjamin Netanyahu și ministrul pentru Afaceri Strategice, Ron Dermer. Programul vizitei include și o discuție privată cu președintele Israelului, Isaac Herzog, urmată de o reuniune extinsă a delegației române cu oficialii israelieni.

Miniștrii care fac parte din delegație vor desfășura întâlniri bilaterale cu omologii lor israelieni, printre care ministrul Apărării, Yoav Gallant, ministrul de Externe, Yisrael Katz, și ministrul Economiei și Industriei, Nir Barkat.

foto: X

Articole Recomandate

Back to top button