Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Lukaşenko: Rusia nu va pierde acest război. Dacă nu acceptă să semneze un acord cu Putin, Zelenski va trebui să capituleze

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 17 martie 2022

„Rusia nu va pierde acest război”, a declarat președintele Belarusiei, Aleksandr Lukaşenko, citat de agenția rusă de știri TASS, controlată de stat. Liderul belarus a vorbit și despre oferta Moscovei pentru a înceta focul în Ucraina, pe care Volodimir Zelenski ar trebui să o accepte imediat. În caz contrar, „în scurt timp va trebui să semneze un act de capitulare”.

„Rusia oferă Ucrainei o variantă absolut acceptabilă de tratat (pentru pace – n.red.), știu acest lucru cu siguranță. Și este încă posibil să vedem Ucraina și Rusia că se înțeleg și că (președintele ucrainean Volodimir) Zelenski să semneze acest tratat cu (președintele rus Vladimir) Putin.

Dacă Zelenski refuză să facă acest lucru (să semnze – n.red.), atunci, credeți-mă, va trebui să semneze un act de capitulare în scurt timp”, a declarat liderul belarus.

În opinia liderului de la Minsk, Rusia „nu va pierde acest război”. Lukașenko a subliniat că se așteaptă ca operațiunea specială din Ucraina să se încheie în curând și să se ajungă la pace. „Sunt încrezător că acest conflict – operațiunea Rusiei – se va încheia cu pace în scurt timp”, a subliniat președintele belarus.

Amintim, în context, că Moscova susține că a inițiat „o operațiune militară specială” în Ucraina, și nu că a invadat țara sau că a inițiat un război.

Aleksandr Lukaşenko a mai precizat că Occidentul nu va putea să atragă Belarusul în conflictul de pe teritoriul ucrainean.

„Sunt practic convins că nu va trebui să ne luptăm cu Ucraina. Occidentul nu va putea să ne atragă în acest conflict (…) (autoritățile belaruse – n.red.) sunt suficient de inteligente pentru a nu se lăsa antrenate în conflictul spre care americanii împreună cu partenerii lor ne împing”, a completat șeful de stat.

Foto: Pixabay

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Info on that Topic: mainnews.ro/lukasenko-rusia-nu-va-pierde-acest-razboi-daca-nu-accepta-sa-semneze-un-acord-cu-putin-zelenski-va-trebui-sa-capituleze/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More on that Topic: mainnews.ro/lukasenko-rusia-nu-va-pierde-acest-razboi-daca-nu-accepta-sa-semneze-un-acord-cu-putin-zelenski-va-trebui-sa-capituleze/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW