Ludovic Orban vrea să candideze la președinția României

Ludovic Orban, fost președinte al PNL și actual lider al partidului Forţa Dreptei, a anunţat marţi, 28 iunie, că a hotărât să candideze la preşedinţia României, relatează Agerpres. El a explicat că îi este greu să mai sprijine pe cineva pentru această funcţie după ce Klaus Iohannis „a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi a dat din nou România pe mâna PSD”.
„Nu am câştigat alegerile parlamentare, dar eram pregătit să guvernăm România, aveam echipă, aveam partener cu care puteam să construim o coaliţie solidă şi cu care să facem cu adevărat reformele necesare pentru România. Din păcate, cel care trebuia să sprijine acest proiect a trădat, Iohannis a trădat încă din perioada alegerilor parlamentare şi Iohannis este cel care a dat din nou România pe mâna PSD, ăsta este adevărul.
E adevărat că l-am sprijinit pe Iohannis, dar cine putea să îşi imagineze că omul care nu m-a păcălit numai pe mine, a păcălit şase milioane jumate de români, care toată ziua făcea pulbere PSD-ul, de dimineaţă până seara, care considera PSD-ul răul absolut, care garanta că victoria lui, a PNL, este de fapt victoria împotriva PSD, şansa de dezvoltare a României, el (n.r. Iohannis) poate să se schimbe într-un asemenea hal, să facă exact opusul a ceea ce a făcut. Nu mi-aş fi imaginat niciodată şi asta e o învăţătură de minte. Sincer, mi-e foarte greu să mai sprijin pe cineva, să mai girez pentru cineva la preşedinţia României şi din cauza asta m-am hotărât să candidez eu”, a afirmat Orban, la lansarea organizaţiei judeţene a partidului Forţa Dreptei de Ilfov.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



