Ludovic Orban: Trebuie demarată procedura de revocare a Avocatului Poporului
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat sâmbătă că și-ar dori demararea procedurii de revocare a Avocatului Poporului, Renate Weber.
„Personal, sunt susţinătorul aducerii instituţiei Avocatul Poporului în cadru constituţional şi legal prin desemnarea unui nou Avocat al Poporului. În acest sens, există un raport care a fost depus de Avocatul Poporului, care cred că trebuie respins şi trebuie demarată procedura de revocare şi de desemnare a unui nou Avocat al Poporului. (…) Suntem în faza grupurilor de lucru, care trebuie să prezinte propunerile către conducerea coaliţiei (…), dar în ceea ce priveşte respingerea raportului, mi se pare o chestiune normală şi firească”, a spus Orban la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.
Revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor, se face de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.
Renate Weber a fost desemnată Avocat al Poporului pe 26 iunie 2019, cu votul majorității de la acea vreme PSD-ALDE, mandatul său fiind de 5 ani.
Fost europarlamentar ALDE, Weber a intrat deseori în conflict cu membrii PNL, după ce a atacat la Curtea Constituțională mai multe acte normative pentru combaterea pandemiei COVID-19.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/ludovic-orban-trebuie-demarata-procedura-de-revocare-a-avocatului-poporului/ […]