Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ludovic Orban solicită refacerea coaliției PNL – USR – UDMR

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 5 octombrie 2021

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, consideră că singura soluție pentru ieșirea din criza politică o reprezintă refacerea coaliției între PNL, USR și UDMR. 

„Este necesară declanșarea negocierilor pentru desemnarea unui Guvern cu capacitate de exercițiu. Soluția este refacerea coaliției de guvernare. Avem un acord, un program de guvernare, este nevoie doar de actori credibili care să refacă această coaliție. Perpetuarea crizei politice poate pune în pericol viața cetățenilor români, șansa la dezvoltare, puterea de cumpărare. PNL nu poate să guverneze singur sau doar cu UDMR. Președintele României trebuie să înțeleagă că a durat prea mult această criză politică”, a declarat Ludovic Orban, după ce Parlamentul a demis Guvernul Cîțu prin moțiune de cenzură.

Guvernul Cîțu a fost demis

Guvernul condus de Florin Cîțu a fost demis marți, 5 octombrie, după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD a fost votată de majoritatea senatorilor și deputaților prezenți în plenul reunit.

Moțiunea de cenzură avea nevoie de 234 de voturi pentru a fi adoptată, iar, potrivit rezultatelor oficiale, au fost strânse 281 de voturi „pentru”.

CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu, după demiterea Guvernului Cîțu: Este exclus să susținem un guvern minoritar PNL

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *