Saturday, October 24, 2020
Jurnalism corect


Ludovic Orban solicită judecarea rapidă a contestației la licitația pentru măști destinate persoanelor defavorizate

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 3 august 2020 Etichete: , ,

Premierul Ludovic Orban solicită instanței judecarea rapidă a contestaţiei privind achiziţia de măşti de protecţie sanitară pentru persoanele defavorizate, astfel încât să se poată semna contractul.

„Din păcate, ne-am confruntat cu contestaţii din partea unei firme care parcă a planificat să tergiverseze cât mai mult luarea unei decizii. Ministerul Sănătăţii a demarat procedura de aproape două luni de zile, a fost contestată decizia de adjudecare către firma care a oferit un preţ de 0,68 lei pentru o mască de tip chirurgical, a fost contestată şi la CNSC şi, în a zecea zi după respingerea contestaţiei de către CNSC, a fost contestată la Curtea de Apel. Solicit judecarea cu celeritate a acestei contestaţii, astfel încât să se poată încheia contractul şi în termen de o săptămână să fie distribuite măştile”, a declarat Ludovic Orban, citat de AGERPRES.

Șeful Guvernului a fost întrebat despre faptul că primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, susţine că unul dintre prietenii săi apropiaţi ar fi în relaţii amicale cu acţionarii acestei firme.

„Este o minciună gogonată. Uitaţi-vă ce portofoliu de contracte a avut firma care a contestat şi veţi vedea adevărul despre unde s-au câştigat licitaţiile de către firma respectivă. (…) Se poate vedea din portofoliul de contracte şi, mai ales, din atitudinea pe care o au, care mi s-a părut de tergiversare vădită. Adică nu poţi să aştepţi zece zile şi să ataci în a zecea zi ca să dureze cât mai mult licitaţia până la adjudecare,” a replicat Ludovic Orban.

Duminică, Ludovic Orban a declarat că licitaţia de la Ministerul Sănătăţii care viza achiziţionarea de măşti pentru persoanele defavorizate a fost contestată şi apoi atacată la Curtea de Apel de către o firmă „abonată a Primăriei Capitalei”, iar modul în care a depus aceste contestaţii indică faptul că „încearcă să împiedice finalizarea contractului”.

Primarul general al Capitalei a replicat că premierul „insistă să acopere incompetenţa Guvernului” privind achiziţia măştilor de protecţie promise populaţiei, „aruncând pisica în curtea altora”.

„Este a doua oară când afirmă la televizor că firma care a contestat licitaţia pentru măşti este ‘abonată la contracte cu Primăria Capitalei’. Prima oară am tăcut, crezând că e dezinformat! Dar văd că persistă în eroare! Da, este abonată această firmă la Primăria Capitalei, dar nu la contracte, ci la contestaţii! Şi nouă ne-au blocat nenumărate licitaţii pentru achiziţia unor produse şi/sau servicii extrem de importante pentru bucureşteni. (…) Dacă premierul insistă cu aceste insinuări murdare la adresa mea şi a colegilor mei de la Primărie, o să-l ajut public să rezolve problema spinoasă, indicându-i public persoana din anturajul său care ar putea contacta direct şi amical acţionarii acestei firme, transmiţându-le că nu este corect şi moral ce fac!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW