Monday, November 28, 2022
Jurnalism corect


Ludovic Orban, săgeți către Gabriela Firea, după solicitarea PMB: Este o neobrăzare

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 13 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Premierul Ludovic Orban a anunțat, vineri, că Guvernul nu va accepta solicitarea Primăriei Municipiului București prin care cere 677 de milioane de lei din fondul de rezervă, fiindcă deja a primit 100 de milioane de lei.

 „Aș vrea să vă mai surprind cu o cerere. Avem o cerere din partea primăriei Muncipiului București de 677 de milioane de lei”, a precizat ministrul Dezvoltării Ion Ștefan, la începutul sedinței de vineri a Guvernului.

Ludovic Orban a spus că cererea Primăriei condusă de Gabriela Firea este o „neobrăzare”.

 „Primăria București a beneficiat de alocare, din fondul de rezevă al Guvernului, de 100 de miloane și mi se pare o neobrăzare să mai formulezi o cerere. Adică ce vrea? Să plătim noi factura pentru companiile de nababi înființate de Firea. Nu acceptăm așa ceva sub nicio formă”, a afirmat Ludovic Orban.

Orban a anunțat că Guvernul liberal va adopta o nouă rectificare bugetară ca să realimenteze fondul de rezervă al Guvernului pentru a efectua plățile care vor asigura cheltuielile de funcționare a autorităților locale.

Ludovic Orban a mai declarat, vineri, că Guvernul nu exclude ca mărirea salariilor profesorilor din septembrie 2020 să nu mai fie acordat.

”Pentru majorarea salariilor cadrelor didactice, prin legea salarizării, prima majorare este de la 1 ianuarie 2020 și după aceea este prevăzută în OUG 114, o creștere anticipată la nivelul din 2022 o creștere anticipată pentru cadrele didactice, care trebuie făcută în septembrie. Vom lua o decizie după ce vom vedea cum arată bugetul și vom vedea în ce măsură vom reuși să menținem deficitul la 3,6%”, a spus Ludovic Orban.

Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
    MainNews

    FREE
    VIEW