Wednesday, September 22, 2021
Jurnalism corect


Ludovic Orban: Privim extrem de îngrijorați la modul în care e gestionat Ministerul Sănătății. Responsabilitatea menținerii în funcție a lui Voiculescu revine exclusiv USR-PLUS

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 12 aprilie 2021

Ludovic Orban susține că liberalii sunt îngrijorați de modul în care este gestionat Ministerul Sănătății, dar a pasat responsabilitatea politică pe umerii USR-PLUS, afirmând că răspunderea menținerii în funcție a lui Vlad Voiculescu revine exclusiv Alianței.

În ceea ce privește chestiunea legată de ministrul Voiculescu, le-am spus colegilor din USR-PLUS: presiunea politică exclusivă pentru menținerea lui Vlad Voiculescu aparține partidului care îl susține(…)Privim extrem de îngrijorați la modul în care este gestionat Ministerul Sănătății, cel mai încercat minister în condiții de pandemie și în valul al treilea. Exigența noastră e maximă”, a declarat Ludovic Orban, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

Orban susține că fiecare formațiune politică ce alcătuiește coaliția de la guvernare ar trebui să monitorizeze activitatea propriilor miniștrii și să propună schimbarea acestora când nu dau randament, dar a subliniat că prim-ministrul are dreptul să propună demiterea unui membru al Guvernului, indiferent de acordul partidului din care face parte.

Cu siguranță ceea ce am avut de spus am spus în cadrul reuniunii coaliției. E unul dintre ministerele în care au apărut foarte multe probleme și este nevoie de o analiză obiectivă și exigentă asupra modului în care a funcționat ministerul Sănătății și se poate ajunge inclusiv la schimbarea ministrului”, este poziția lui Ludovic Orban, referitor la activitatea ministrului Sănătății.

În legătură cu situația pacienților evacuați de la Spitalul Foișor, după ce unitatea medicală a devenit unitate suport COVID, președintele Camerei Deputaților este de părere că ar fi trebuit pregătită cu maximă atenție.

Trebuie să se facă o analiză(…)Nu-mi place stilul ăsta că ba e de vină directorul, ba ministrul Sănătății, ba Raed Arafat, era o o acțiune comună care trebuia rezolvată(…)Trebuie făcută o evaluare a activității fiecărui demnitar”, a spus Orban.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Dan Barna, asigurări că Vlad Voiculescu nu va fi demis: Coaliţia merge mai departe

CITEȘTE MAI MULTE AICI:Ședință PNL în plin scandal în coaliție. Un lider al partidului a cerut demiterea lui Vlad Voiculescu: Ministru iresponsabil, ascuns în spatele unor birouri închise/ Replica lui Ludovic Orban

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW