PoliticStirile zilei

Ludovic Orban, în contextul moțiunii de cenzură a PSD: Nu cred că are șanse de succes

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că moțiunea de cenzură pe care Partidul Social Democrat urmează să o depună nu are șanse de succes.

„Aş putea spune că o aştept cu indiferenţă (moţiunea de cenzură – n.r.). În momentul în care am decis să ne angajăm răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi am fost perfect conştienţi că PSD va depune moţiune de cenzură. În ce ne priveşte pe noi, ne prezentăm cu fruntea sus, ne-am pus mandatul pe masă şi cred că asta arată ceva despre Guvernul PNL pentru a găsi o soluţie pe care o aşteaptă peste 82 la sută dintre cetăţenii români şi anume alegerea democratică a primarilor, cu sistemul de alegere în două tururi. Nu cred, sincer, după evaluarea pe care o am astăzi, că moţiunea de cenzură are şanse de succes„, a afirmat premierul.

Marcel Ciolacu a anunțat că Partidul Social Democrat va depune, joi dimineață, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ludovic Orban.

 

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Articole Recomandate

Back to top button